Andreea Antonescu, despre rolul de mamă singură: „Mă trezesc în fiecare zi la 5 dimineața”
- 2023-11-20
- 1381
Andreea Antonescu este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Membra trupei André are o viață profesională activă, însă reușește să fie o mamă exemplară și pentru fiicele ei, Sienna și Venice, chiar dacă le crește singură.
Până acum, Andreea Antonescu a fost ocupată doar cu micuța Venice, însă de curând, Sienna s-a întors din America, unde a locuit în ultimii ani cu tatăl ei, iar responsabilitățile au crescut considerabil. Cu toate acestea, artista a recunoscut că reușește să-și facă timp atât pentru fetele ei, cât și pentru proiectele în care este implicată, și nu se plânge de perioada încărcată pe care o traversează.
Andreea a devenit mamă pentru a doua oară anul trecut, iar la scurt timp s-a despărțit de parteneru său, Victor Vrînceanu. Jurnalistul a dezvăluit în urmă cu două săptămâni că nici până în ziua de astăzi nu au căzut de comun acord în ceea ce privește programul micuței Venice.
„Am proiecte pe termen scurt deocamdată pentru că sunt mămică full-time job. Încerc pe cât posibil și pe cât îmi permite timpul să mențin relația cu prietenii mei din social media și să merg la câteva evenimente. Fac câte un pic din toate! Nu mă plâng niciodată pentru că mă gândesc că Dumnezeu mă așază în anumite momente, puncte ale vieții mele, tocmai pentru că trebuie să fiu acolo, așa că mă bucur de momente. Întotdeauna am văzut partea plină a paharului. Știu cât de repede crește un copil. Mă uit la Sienna, care este mai înaltă decât mine, așa că vreau să profit de orice moment cu bebelina. M-am acomodat și cu programul de somn de la 12 noaptea la 5 dimineața”, a spus artista.
Pasiunea la care Andreea Antonescu a renunțat după ce a devenit mamă
Andreea Antonescu este pasionată de adrenalină și senzații tari și iubește motocicletele. Din păcate, vedeta nu a reușit niciodată să-și ia permis de motor. Cântăreața a declarat că nu a suportat ideea de a se pune în pericol, odată ce a devenit mamă.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, mi-am îndeplinit cele mai multe dintre visurile pe care le-am avut și sper să mai am suficient timp ca până la final să-mi devină și restul realitate. Știți că întotdeauna mi-au plăcut adrenalina și senzațiile tari. Mi-am dorit dintotdeauna permis de motor, iar până la această vârstă nu mi-am făcut timp pentru a-l obține. Fiind în State acum câteva zile, urcându-mă și conducându-l pe cel din poze, a fost pentru prima dată când, am realizat că, cel mai probabil nu voi mai ajunge să obțin acest permis pentru simplul motiv că am două fetițe acasă, care mă așteaptă secundă de secundă, au nevoie de mine ca mama, se bazează pe mine în această viață, depind de mine… Am avut o strângere de inimă și mi-am dat seama că voi lăsa acest vis neîmplinit, că nu mai e doar despre mine, pasiunile mele și confortul meu, ci doar despre viitorul lor, cu mine lângă ele, până la final”, a mărturisit Andreea Antonescu pe o rețea de socializare.
Sursa: expresspress.ro