Sanda Filat: femeia este asemenea unei păsări phoenix, care poate renaşte din propria cenuşă

Sanda Filat: femeia este asemenea unei păsări phoenix, care poate renaşte din propria cenuşă

Nu are nevoie de vreo prezentare, pentru că numele Sanda Filat vorbeşte de la sine. Charisma şi inteligenţa, precum şi felul ei de a fi, irepetabil, sunt atuurile datorită cărora devine o prezenţă remarcabilă şi, în acelaşi timp, plăcută, în orice împrejurare. Este femeia pe care o poţi asculta la nesfârşit, pentru că totul – ideile, gândurile, exemplele din viaţă, lecţiile de psihologie, până şi timbrul vocii – te provoacă la ascultare, la meditaţie, la propriile concluzii. Am făcut abstracţie de viaţa sa privată, care, apropo, nu a fost niciodată ascunsă după perdea, şi am provocat-o pe Sanda Filat la o altfel de discuţie, o discuţie despre femei şi copii, care a luat forma unor gânduri, privind renaşterea (spirituală şi morală) a femeii, dar şi a unor concluzii despre propria viaţă şi propriii urmaşi. Cu siguranţă, orice femeie, cititoare a revistei „Mame de succes”, se va regăsi în aceste idei de renaştere a femeii...

 

... Femeia poate renaşte

 

E nevoie de timp. De nouă luni, după analogia celor nouă luni de sarcină. Cu această idee am venit în faţa câtorva sute de femei în cadrul unui workshop. Cu aceeaşi idee vin şi în faţa mamelor, care sunt cititoare ale acestei reviste...

… Conceperea şi naşterea unui copil este un fenomen absolut natural pentru orice femeie. Ea se naşte cu instinct matern şi, la rândul său, dă naştere şi trăieşte din plin această experienţă unică, ce o ajută să înţeleagă că posedă talentul de a crea… şi nu orice, ci o fiinţă umană, şi nu oricum, ci ajutată de Dumnezeu, natură, univers şi alţi oameni…

… Dacă femeia este în stare de a da naştere unui copil, de a-l îngriji, educa, creşte, susţine şi apoi de a-l lăsa în lume, de ce n-ar putea să facă acelaşi lucru pentru sine? Există atâtea femei extraordinare, care îşi îndeplinesc strălucit rolurile de mame şi soţii, au succes în carieră şi societate, dar trăiesc totuşi un imens gol interior, simţindu-se adesea nerealizate şi singure. Dacă aceste femei şi-ar oferi lor înseşi grija, suportul, dragostea şi afecţiunea pe care sunt obişnuite să le ofere celor dragi, rezultatul ar fi unul miraculos, şi anume – am avea femei împlinite, sigure de sine, afectuoase, feminine, care vor împărţi aceste calităţi în aşa fel încât să nu rămână seci şi epuizate, ci oferind, să primească şi mai mult înapoi, pentru a putea oferi şi mai mult, şi tot aşa mai departe în spirală... Renaşterea femeii presupune revenirea ei la sine însăşi, la armonie cu sine şi cu lumea din jur, la conştientizarea de către femeie a rolului său în sânul familiei şi în societate…

… Întâlnirile cu femeile din Moldova m-au dus la convingerea că femeile noastre sunt puţin pierdute

Şi asta în pofida faptului că sunt citite, informate, bine educate şi dornice de a face totul perfect. Dar tocmai acest fapt le încurcă de multe ori. Toate aceste calităţi le orientează în exterior, impulsionându-le să caute fericirea undeva în afară. Pe când tot ce le trebuie există deja în ele, şi aici mă refer la lumea întreagă cu toată fericirea ei. Ele doar trebuie să vadă asta. Atunci când vor vedea ele, vor vedea şi alţii…

… Situaţiile care pot demoraliza o femeie, o pot face una cu pământul sunt dintre cele mai variate şi adesea neverosimile. În acelaşi timp, capacitatea de adaptare şi flexibilitatea cu care au fost înzestrate de mama-natură este de necrezut. Femeia găseşte în sine (de cele mai multe ori) forţe de a se ridica şi de a merge înainte. Această capacitate a femeii vine din natura sa de protectoare – a căminului, a căldurii, a copiilor. Orice s-ar întâmpla, ea ştie că nimeni altcineva nu îi va proteja copiii, deci ea nu are dreptul moral să se dea bătută. De aceea, femeia este întotdeauna în căutare de căi şi soluţii pentru a-şi menţine forţele, pentru a rămâne în formă cât mai mult timp, pentru a nu se demoraliza de fiecare dată. Eu cred că femeile sunt nişte supravieţuitoare în orice condiţii…

… Femeia este asemenea unei păsări phoenix, care poate renaşte din propria cenuşă. Doar că, pentru a renaşte, trebuie să aibă curajul să ardă până la capăt.

Multe femei rămân pârjolite, blocate de frica de necunoscut, de frica de „ce va spune cutare sau cutare”, de multe şi diverse frici care le opresc să schimbe ceva în interiorul lor cu adevărat. Dar cea mai mare frică ţine probabil de faptul că o schimbare adevărată ar putea să le scoată din zona lor de confort, unde totul e cunoscut şi sigur. Chiar dacă se aseamănă cu o mlaştină fără perspectivă de dezvoltare, rămâne a fi o zonă deja explorată…

… Fiind responsabile de menţinerea atmosferei din casă, femeile caută precedente în destinul altor femei. Şi acest fapt este unul absolut normal. În calitatea mea de psiholog, sunt întrebată deseori cum pot face faţă comunicării în cuplu sau cum ar putea să se manifeste mai bine sau să se realizeze în plan personal şi profesional.

… Oamenii încep să simtă nevoia unor schimbări după ce acumulează o anumită experienţă şi înţeleg că ceva, undeva nu a mers cum trebuie. Acesta este momentul când trebuie să alegi între a te ancora în trecut sau a face paşi pentru a merge spre viitor…

… Personal, nu pot să identific clipa când mi-am dat seama de propria renaştere. Mai degrabă a fost un conglomerat de concluzii, gânduri şi idei pe care le-am preluat de la alţi oameni, din cărţi, din experienţa mea şi care m-au făcut să înţeleg că fiecare din noi este responsabil pentru viaţa sa, fiecare trebuie să facă la un moment dat această alegere – să se lase dus de curent sau să dea vieţii o direcţie proprie.

… Am o relaţie frumoasă cu Luca şi Iustina...

Chiar dacă adolescenţa e o perioadă dificilă atât pentru copii, cât şi pentru părinţi, până azi, nu cred că am făcut ceva deosebit, decât faptul că le-am oferit dragoste, atenţie şi le-am fost alături atunci când au avut nevoie de mine în momentele importante pentru ei...

... Copiii sunt întotdeauna tentaţi să-ţi încerce limitele, să vadă dacă îi laşi s-o mai facă şi pe asta, şi pe cealaltă. Dar acolo unde am considerat că ei s-ar bucura să ia o decizie de unii singuri şi mai ales era cazul să o facă, i-am lăsat întotdeauna. Acolo însă unde decizia era doar de competenţa adulţilor, bineînţeles că am acţionat ca atare. Este important ca ei să ştie că mama le poate fi prietenă, dar fără a-şi ştirbi din autoritatea de părinte pentru a-i îndruma, a lua decizii şi a fi fermă...

... Pentru mine, cuvântul „educaţie” este sinonim cu „sinceritatea” şi „comunicarea”. Este total inutil şi incorect să încerci să le spui copiilor neadevăruri, mai ales în adolescenţă. Dimpotrivă, ei apreciază enorm când te destăinui în faţa lor, spunându-le ce simţi, ce intenţii sau ce aşteptări ai de la ei. Asta nu înseamnă că le vor accepta imediat, dar cel puţin nu-ţi vor putea reproşa niciodată că nu ai fost sinceră cu ei...

... Mediul are o foarte mare influenţă, iar adolescenţa e cea mai dificilă vârstă pentru păstrarea unui echilibru

Nu e uşor să le explici copiilor ce e bine şi ce nu. Lor nu le prea pasă de părerea adulţilor în general. Întotdeauna le-am explicat de ce cred că nu e bine cutare sau cutare lucru, le-am adus exemple, le-am vorbit despre consecinţe şi, probabil, nu am încetat să fiu o autoritate pentru ei. Din acest considerent, ei au avut întotdeauna suficientă încredere în mine pentru a înţelege că tot ce le spun e spre binele lor. Dacă e să trecem la modul practic, lăsând teoria la o parte, adolescenţii vor experienţă. Şi atunci i-am lăsat de multe ori să încerce, să greşească, să se lovească, pentru a învăţa din propria experienţă. Hiperprotecţia la această vârstă poate aduce mai multe daune decât beneficii. Eu cred că totul trebuie să fie consumat la timpul său. Or, adolescenţa e o perioadă foarte importantă pentru trierea a ceea ce e bun de ceea ce e rău, dar prin propria experienţă şi nu prin cea a părinţilor sau a altor persoane. Chiar dacă presupune anumite riscuri, e mai bine aşa decât să creştem un copil lipsit de propria opinie, imaginaţie şi gata de executarea oricăror ordine...

... Din câte ştiu, mamelor le vine mai uşor cu fetele decât cu băieţii. La fel a fost şi în cazul meu. Dar cred că nu e o regulă valabilă pentru toate mamele, pentru că mai ţine şi de caracter, temperament, compatibilitate. Or, după cum spunea cineva, „nu poţi să cunoşti cu adevărat un bărbat dacă nu ai crescut un fecior”. Pare exagerat, dar adevărul e că un băiat te poate ajuta să înţelegi că bărbaţii sunt diferiţi de femei din clipa în care se nasc. Eu sunt foarte recunoscătoare lui Dumnezeu că mi-a oferit şansa de a creşte un băiat şi o fată şi de a fi mama copiilor mei...

…Nu sunt genul de om care gândeşte în termeni şi realizări. Orice fac şi îmi aduce satisfacţie este o realizare pentru mine.

Totuşi copiii rămân a fi acei care îmi aduc o satisfacţie constantă din clipa în care au venit în viaţa mea şi mi-au umplut-o cu tot ceea ce sunt ei. În rest, mi-aş dori o continuitate şi o evoluţie frumoasă a proiectelor deja începute. Apoi mai vedem…

...Ideea de a face televiziune nu a apărut „peste noapte"

Deşi nu am făcut televizune niciodată şi mi-a luat ceva timp să mă acomodez cu ideea, totuşi mai mulţi m-au încurajat s-o fac, şi cel mai mult, desigur, Natalia Morari. Apoi am început să ne gândim la formatul emisiunii, şi asta iarăşi a durat. Aş putea să zic că e o idee care a avut nevoie de timp ca „să se coacă". Este un domeniu nou şi tocmai asta m-a atras, a fost interesant să aflu cum mă voi descurca, ce voi putea oferi telespectatorilor. Mi-a fost foarte plăcut să descopăr că nu trebuie să fac ceva ieşit din comun, că nu trebuie decât să fiu eu însămi şi să am un dialog interesant cu invitatul, să-l descopăr sau să-I re-descopăr.

...În Moldova o să fiu atât cât o să mă solicite proiectele în care m-am implicat, copiii rămânând prioritatea mea numărul unu.

Text de Daniela Borodachi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 3 (5) din 2014

Adaugă comentariu