Inga Albu: Luca – realizarea mea cea mai mare

Ambiţioasă, sinceră, elegantă, modestă, într-o căutare permanentă de sine şi de esenţă în tot ce o înconjoară. Pentru avocata Inga Albu, timpul se scurge mai încet... A păşit cu încredere, una după alta, aproape toate treptele unui domeniu greu de răzbătut pentru o femeie - jurisprudenţa. A fost inspector superior, executor judecătoresc, după care a îmbrăţişat una dintre cele mai nobile meserii - avocatura. Puţine femei de succes se pot lăuda cu atâtea activităţi şi premii în palmaresul lor: a primit titlul pentru cel mai bun executor din Republica Moldova, în 2004 a fost aleasă ca preşedintă a clubului de elită „Rotary” pentru anii 2016-2017,  face parte din Consiliul de administrare al Amnesty International, reprezintă în calitate de avocată interesele consulatului Olandei la Chişinău, iar prin cumul Ambasada Ţării Lalelor la Bucureşti şi este implicată în numeroase proiecte europene de reformare a justiţiei moldoveneşti. Vă invit să o cunoaşteţi pe Inga Albu - mamă, femeie şi o luptătoare pentru adevăr.

S-a născut într-o familie modestă de la Ocnița, de aceea ştie prin propriul exemplu, cum e să pornești de jos, să spargi toate tiparele, să muncești cu toată dăruirea și să contezi numai pe propriile forțe pentru a ajunge cineva.

Pentru că în școală se bucurau de o atenție deosebită mai mult copiii profesorilor şi cei ai funcționarilor publici, și-a dorit întotdeauna ca după absolvire să plece undeva departe de casă, unde să înțeleagă pentru sine cine este ea cu adevărat.

„Simțeam că sunt nedreptățită într-un fel, copiii sunt, de obicei, mult mai sensibili la mediul social din care fac parte. Din acest motiv îmi doream să fug departe de casă, undeva unde să fiu apreciată la adevărata mea valoare. Aveam impresia că dacă îmi continuam studiile în centrul raional, unde toți se cunoșteau unul pe altul, istoria din sat urma să se repete”, marturisește ea cu emoție. Ca o avocată de meserie, face lumină și vine cu precizări: „ Părinții mei au divorțat când aveam 5 ani, am crescut cu un tată adoptiv, dar care m-a iubit enorm și m-a susținut întotdeauna. Părinții mei sunt niște oameni buni la suflet, gospodari, uniți, primitori și de o cumsecădenie rară, care m-au educat și pe mine să fiu onestă și să pun mai presus de orice valorile creștine, veșnice prin învățămintele lor.”

Născută la hotarul dintre două zodii care se află prin caracteristica trăsăturilor la poluri opuse, sensibilă ca un rac și hotărâtă ca o leoaică, și-a luat viața în mâini încă din adolescență. Cunoscându-i firea și încăpățânarea de a lua decizii cărora le rămânea întotdeauna devotată, tatăl adoptiv i-a adus după absolvirea școlii, un ziar în care era anunțat un concurs de admitere la un liceu din Chișinău. A fost un mic secret, pe care l-au ținut în taină de mama ei, căreia îi era frică să-și lase singurul copil, atât de mic și firav, să pornească singur în lume, departe de casă.

Avea doar 15 ani, când a ajuns la autogara din capitală, cu ziarul în mână pentru a găsi adresa Liceului Teoretic Agricol al UASM.

„Am avut curajul să vin de una singură în capitală și să întreb de trecători adresa acestui liceu, la care mă și vedeam deja elevă. Într-un final am găsit clădirea vopsită în roz, aici mă aștepta unica mea șansă de a-mi continua studiile. Știam din anunț că la această instituția concursul nu este mare și speram din tot sufletul să intru la buget”, se confesează Inga.

Pe pragul instituției a întâlnit un profesor care, din întâmplare, era consătean cu ea și după ce a aflat de unde vine, a sfătuit-o să aleagă facultatea de agronomie, la care erau mai multe locuri vacante. Au urmat trei ani grei pentru o tânără educată să aibă bun-simț și să lase de la ea. Trei ani de luptă cu ea însăși și cu lumea din jurul ei. A descoperit o lume străină și plină de ostilități, dar nu a cedat. În primul rând pentru că nu a vrut să-și trădeze primul vis împlinit, în al doilea – nu-l putea dezamăgi pe profesorul care a îndrumat-o și care avea așteptări mari de la ea.

După susţinerea bacalaureatului a aplicat pentru o facultate în România. Și iarăși, pentru a avea mai multe șanse, a ales una care nu se bucura de atenția altor abiturienți. Deși s-a descurcat excelent la examenele de intrare, a suferit primul eșec din viața ei. Unul amar, care i-a luat pământul de sub picioare, dar nu și unul ieșit din comun pentru anii aceea, când totul avea un preț… în bani. Acea nedreptate a stat ascunsă mult timp în subconștientul ei, ca mai apoi, să o determine să aleagă meseria de avocat și să devină o luptătoate înflăcărată pentru adevăr. Dar asta mai târziu, atunci însă, întoarcerea acasă, la țară, semnifica pedeapsa supremă pentru ea. Despărţirea de capitală a fost grea, își amintește că ploaia din ziua aceea, parcă îi citise sufletul.

„Se făcuse deja noapte când am aflat rezultatele concursului de admitere. Erau mulți abiturienți adunați în curtea Universității Pedagogice „Ion Creangă”, acolo unde a activat în acel an, comisia de admitere la studii în România. Pentru că era deja târziu și nu mai circula niciun transport, am mers pe jos din centrul Chișinăului până la Telecentru, la căminul unde eram gazduită temporar de niște rude. Am plâns tot drumul. Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns, a fost să-mi sun părinții care își făceau emoții. După ce le-am spus noutatea, ei m-au liniștit și mi-au spus să nu mă întristez pentru ca au văzut la televizor că la Edineț a fost deschis un Colegiu de Limbi Străine. Și că ei mă așteaptă acasă, iar viața continuă”, a adăugat Inga emoționată.

Contractul pentru primul an de studii, la Colegiul de Limbi Străine din Edineț, i-a fost achitat de bunicii din partea tatălui biologic, care au susținut-o și cu care a avut relații apropiate, de mică. Ulterior, pentru că era studentă eminentă, a fost scutită de taxa contractului pentru studii. Părea că viața își luase cursul său firesc, când o simplă decizie a Ministerului Educației i-a schimbat categoric soarta. Potrivit acesteia, limbile străine urmau să fie studiate numai la facultate. Astfel, colegiul la care studia s-a reprofilat în Drept, profesori i-au devenit procurorii și judecătorii din raion, iar prelegerile era ținute, de cele mai dese ori, chiar în sălile de judecată. Atunci a înţeles că anume acesta este profilul în care dorește să se aprofundeze. Deși, în lupta ei continuă cu destinul, nu a știut întotdeauna ce căuta, a înțeles că acesta a mers pe urmele ei și a găsit-o, să-i ofere ce i-a fost predestinat.

Prima funcţie în domeniul jurisprudenței a fost cea de secretară în Departamentul Oficiul de Executare a deciziilor judiciare din Edineţ. În același an devenise și studentă la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat “Alecu Russo” din Bălți. Deși avansase pâna la gradul de inspector superior, a înţeles că îşi dorește ceva mai mult, și anume, să devină executor judecătoresc. Propunerea l-a luat prin surprindere pe șeful ei, care la început a luat drept o glumă, „capriciul” secretarei sale. Mai apoi a cedat insistențelor și i-a oferit posibilitatea să simtă pe propria piele ce înseamnă această muncă “bărbătească”.

„Am hotărât să-mi organizez munca în ordine cronologică, așa mi s-a părut mai corect, și am început cu dosarele din arhivă. Atunci nu înțelegeam de ce se prăfuiesc atâtea dosare, care nu au fost trimise spre executare. Am aflat pe urmă, bineînțeles, dar asta e altă poveste”, povestește amuzată, după care continuă pe aceeași notă: “ În fine, m-am dus acasă la primul rău-platnic, unde am descoperit o casă mare, luxoasă, și m-am gîndit că este nedrept ca astfel de cetățeni să nu aibă de unde achita o amendă de câțiva zeci de lei. M-am prezentat și i-am citit domnului respectiv, care mă privea straniu, drepturile şi obligațiile sale după care l-am întrebat de ce nu achită amenda. «Nu înţeleg nimic, cine te-a trimis, X?!» m-a întrebat nedumerit. L-am rugat să-mi spună cine îi este vecin, pentru că și el are de achitat o amendă. A tăcut, a scos banii din buzunar și a achitat ambele amenzi.”

Colegii au întâmpinat-o la birou cu o tăcere indispusă și i-au făcut semn să intre la șef. Acesta a întrebat-o dacă știe la cine a fost și a anunțat-o că tocmai a încasat bani pentru amenzi de la președintele raionului și feciorul acestuia. Încercat de sentimente contrariate, i-a pronunțat, “sentința”: De azi ești executor! În scurt timp a ocupat postul de Șef de Sector al Secției Civile de încasare a pensiei de întreținere, din orașul Edineț și 23 de sate din raion. Devenise o femeie respectată și de temut, de care aveau frică toți rău-platnicii din raion. În 2004, Ministerul Justiției i-a oferit ordinul pentru cel mai bun executor judecătoresc.

Dar pentru că își dorea, din nou, să crească pe plan profesional, iar visul ei de a reveni în capitală, o urmărea din ce în ce mai mult, a decis sa renunțe la tot, pentru a începe o carieră de avocat la Chișinău. Nu a fost înțeleasă de părinți, care erau mândri de realizările fiicei lor și nici de șeful de la serviciu, care refuza să-i semneze cererea de demisie. Dar nimeni și nimic nu au putut-o opri din drum. A rămas ca întotdeauna devotată felului ei de a fi și perseverenţei cu care lupta pentru o idee. L-a întâlnit întâmplător pe profesorul ei de la colegiu, fost judecător care în prezent practică avocatura, Artur Lungu, care i-a spus că vede în ea o vocaţie de avocat. A interpretat această întâlnire drept un semn și nu a mai ezitat nicio clipă. A revenit la Chișinău, unde a început totul de la zero. A lucrat ca asistentă la un birou de avocatură, pentru a acumula experiența necesară, ca să și-l deschidă mai apoi pe al său și să devină una dintre cele mai apreciate luptătoare pentru adevăr din domeniu.

Mulți ani la rând a fost unica avocată membră a clubului de elită “Rotary Club”, alcătuit dintr-un grup de oameni de afaceri şi lideri din diferite domenii, care promovează standarde etice de înaltă calitate. Numai pentru a face parte din acest club de prestigiu trebuie să ai o reputație impecabilă, iar atunci când a fost aleasă președinta Clubului Rotary Chișinău pentru anii 2016-2017, s-a simțit extrem de onorată.

„Am aflat ca sunt însărcinată cu Luca, în aceeași zi în care am primit și licența de avocat, nu ştiam de ce să mă bucur mai mult, eram într-al nouălea cer de fericire!”

Luca este un copil deosebit, căruia îi place mult să-și facă temele, adoră fotbalul și șahul. A fost numit în cinstea tatălui său, LucVocks, cetățean olandez, care are o afacere de succes la Chișinău. Luca deține două cetățenii și cunoaște la perfecție limba celei de-a doua sale Patrii. Petrece mult timp cu tatăl său, care îi este și cel mai bun amic. Atunci când sunt împreună, tatăl său se transformă pentru el într-un prieten mic, care inventează diferite jocuri și-i îndeplinește toate dorințele. Luca a moștenit de la tatăl său trasături europene, îi place să fie punctual, să cunoască din timp agenda zilei, iar atunci când ceva nu merge conform planului, cere explicații și “negociază” o variantă de compromis. De la mama sa a moștenit licărul din priviri și perseverența cu care își atinge micile sale scopuri. Are grijă de mama sa ca un cavaler adevărat. Îi face tot timpul complimente și este întotdeauna gata să o ajute să aleagă cea mai potrivită ținută vestimentară. Îi place să-și petreacă vacanțele în egală masură, atât la țară, unde este așteptat cu mare bucurie de bunici, cât și împreună cu părinții în Olanda, unde se simte minunat în compania rudelor sale de pe linie paternă.

Text: Daniela Borodachi

Articol publicat în revista "Mame de succes", nr. 3 (9) 2015

Fotografii: fotoland.md