Tatiana Straciuc: de 10 ani trăiesc aceleaşi emoţii

Fac un cuplu armonios... Se înţeleg de la primele cuvinte, dintr-o privire, dacă vreţi... Sunt ca doi poli opuşi – el vorbăreţ, mereu binedispus şi chiar pus pe glume, ea mai retrasă şi mai tăcută, însă foarte caldă şi fericită... Într-un cuvânt, o familie despre care se spune „Au fost predestinaţi unul altuia”.

Cam asta a fost prima impresie pe care mi-am făcut-o atunci când i-am cunoscut pe Ion şi Tatiana Straciuc. Făcând abstracţie de denumirea revistei „Mame de succes”, care pune în prim-planul articolului femeia, eu voi vorbi despre cuplul Straciuc, or, cei doi se completează foarte  armonios şi se încadrează perfect în schema unei familii fericite şi împlinite.

Au recunoscut sincer că acest articol este asemenea unei provocări, care i-a făcut să îşi amintească povestea lor de dragoste, care a început tocmai în... 2003. S-au privit miraţi. Au trecut deja 11 ani de la prima lor întâlnire, dar parcă a fost mai ieri! Dacă se mai iubesc la fel ca în prima zi? Nu se iubesc la fel, se iubesc mult mai mult, pentru că în aceşti ani au învăţat să înmulţească dragostea la infinit. Soarta i-a făcut Tatianei un cadou chiar în ziua în care a împlinit majoratul, or, la 2 august Ion s-ar fi pomenit în ospeţie la sora sa, la Chişinău, care închiria cu Tatiana aceeaşi cameră. „Am intuit din prima clipă că anume ea îmi va fi consoarta. De ce zâmbeşti? Niciodată nu mi-am ascuns sentimentele mele faţă de soţie. De ce aş face-o acum?”, spune Ion.   

Indiscutabil, nu pot să nu cred în puterea sentimentelor lor, de vreme ce s-au căsătorit peste un an. Calificativul de „prea tineri” nu i-a speriat... Fiecare din ei şi-a găsit persoana cu care era gata să petreacă până la sfârşitul vieţii. „Eram nu doar tineri, ci şi liberi ca pasărea în zbor, şi noi am profitat pe deplin de acest statut vremelnic.” În timp ce spun asta, îşi zâmbesc cu subînţelesuri, probabil de dorul acelor timpuri.

Au format o familie clasică. El aducea banul, ea avea grijă de casă. La prima vedere, nimic deosebit, însă în familia Straciuc niciodată nu a fost loc pentru rutină. „Mereu m-am temut de acest cuvânt, pentru că el e cel care aduce plictiseala într-un cuplu. De aceea, i-am permis soţiei să îşi satisfacă propriile ambiţii şi plăceri de femeie: o cină în oraş, o ieşire cu prietenele la o cafea, o rochie sau o pereche de pantofi ultramoderni, o escapadă la munte în weekend.”

Primii şase ani şi-au permis luxul să îşi trăiască viaţa după bunul lor plac. A fost o perioadă deosebită, pentru că nu au fost constrânşi de anumite obligaţii sau schimbări majore. În schimb, au descoperit capacitatea de a se cunoaşte pe ei înşişi cu fiecare nouă destinaţie, pe unde au călătorit. Istanbul, Paris, Milano sunt doar câteva din oraşele care au făcut istorie pentru familia Straciuc. „La Milano am prins gustul pentru shopping. Prima dată am rămas ameţită la propriu de diversitatea şi calitatea hainelor, de posibilităţile femeilor de acolo de a arăta extraordinar de bine cu bani puţini. Despre arhitectură, nivelul de trai, oameni, nici nu mai vorbesc. Italia este deosebită prin tot şi prin toate. Istanbulul m-a frapat cu diversitatea sa de culori şi tradiţii. După câteva vizite în capitala Turciei, am definit acest oraş ca o mică ţară în interiorul altei ţări. Înpreună cu Turcia, Crimeea ne-a rămas în memorie drept locul unei vacanţe perfecte. Cei care au fost pot confirma. E o mare de frumuseţe acolo. Păcat de ceea în ce s-a transformat acum. Nu în ultimul rând Parisul, oraşul tuturor îndrăgostiţilor, care nouă ne-a dăruit-o pe Elizabet...”, îşi aminteşte melancolică Tatiana. „Intuiam că sunt însărcinată, însă m-am convins de asta sută la sută când am revenit acasă în Moldova. Nu i-am spus soţului la telefon, care mai rămăsese cu treburi în Europa. Am vrut să îi văd ochii în clipa când îi voi da noutatea, mai ales că, în ultimii ani, ne doream foarte mult un copil”, spune Tatiana. „Noutatea nu a fost chiar noutate, pentru că şi eu stau bine la capitolul intuiţie”, zâmbeşte Ion.     

De la Paris au „adus-o” nu doar pe Elizabet, ci şi un suflu nou în familie. Pentru toţi cei care spun că nu există viaţă de cuplu după naşterea copiilor, Ion şi Tatiana vin cu argumente: „Cineva spunea că întemeierea unei familii puternice şi sănătoase nu se întâmplă peste noapte, şi avea mare dreptate.  Tot familia este cea mai mare investiţie, pe care o clădeşti zi de zi. Am conştientizat asta după prima zi petrecută în trei. Acum putem spune cu certitudine că nu este de ajuns să le oferi copiilor „tot de ce au ei nevoie”, mai exact, mâncare, hăinuţe sau jucării. Copiii au nevoie de atenţie, de comunicare, de înţelegere, de sfaturi, de dragoste şi de zâmbete”, spun ambii într-un glas.

Pe Tatiana, care a acumulat timp de şase ani putere, răbdare, dar mai ales dorinţă de a avea grijă de un boţ mic, întrebările de genul: „e greu să stai acasă?”, „ce faci toata ziua de dimineaţă până seara?”, „nu te-ai săturat să stai cu cel mic?” nu o deranjează, ba mai mult chiar, o irită uneori. Ziua Tatianei e plină cu de toate. Şi apoi, cum poţi să te saturi de propriul copil?

De fapt, femeia niciodată nu are timp de plictiseală. Are o obsesie nebună pentru curăţenie. „Până să împlinească Eliza un an, zilnic spălam, călcam, dezinfectam totul în jurul ei. Nu ştiu de unde vine tendinţa asta, cert e că, odată cu obsesia mea pentru curăţenie, mi s-a format şi fobia pentru microbi. Când fetiţa a căpătat prima infecţie, după atâta sterilitate, am început să citesc articole şi tratate medicale de pe internet, cărţi de specialitate. Am descoperit blogurile de sănătate şi de atunci sunt „ajutorul meu” şi „prima sursă de informare”, spune tânăra mămică.

După doi ani de la naşterea lui Elizabet, în familia Straciuc a mai apărut o fetiţă, pe nume Anastasia. „Mezina a fost foarte aşteptată, mai ales de soţ, care şi-a dorit dintotdeauna ca copiii noştri să aibă vârste apropiate”, concretizează Tatiana.

Dumnezeu le-a dat nu doar două fetiţe apropiate ca vârstă, ci şi foarte adorabile: blonde, cu ochi albaştri şi zâmbet dulce. Te topeşti când le vezi. Elizabet are nume de regină. Şi se comportă ca atare. Are un caracter puternic, e un lider înnăscut. De mică ştie să îşi spună propriul punct de vedere, foarte sigură pe forţele proprii. S-au convins de asta şi educatoarele de la grădiniţă, prietenii de familie, dar şi toţi cei care o văd pentru prima dată. Când au ales numele pentru mezină, s-au gândit că, după o regină, e binevenită şi o prinţesă. Numele Anastasia li s-a părut cel mai frumos şi mai sonor. Acum aşteaptă să vadă dacă acesta într-adevăr i se va potrivi cu caracterul. După jumătate de oră petrecută în compania lor, am ajuns să le dau dreptate, or, la cât de principială şi de hotărâtă mi s-a părut Elizabet, atunci când i-a declarat mamei că îşi doreşte asta şi nu cealaltă, venind cu argumente, pe atât de cuminţică şi de liniştită a fost Anastasia, care a privit mirată cu ochii săi mari şi frumoşi la toată adunarea de oameni din jurul său.

La capitolul educaţie, Tatiana şi Ion sunt unanimi.

„Educaţia în cazul nostru porneşte de la o relaţie frumoasă, creată pas cu pas, de la primul gând pe care li l-am transmis încă pe vremea când erau în burtică, până la ultima silabă pe care le-am spus-o adineaori. Ambii încercăm să le fructificăm încrederea în noi, dar şi în sine, ceea ce poate că e şi mai important. O învăţăm pe Eliza să ne spună ceea ce simte şi îi răsplătim eforturile pentru ceea ce face. Aceeaşi tactică o vom aplica şi cu Anastasia. Întrucât oraşul Bălţi, acolo unde locuim, nu abundă în prea multe distracţii pentru copii, comparativ cu capitala, încercăm să ne petrecem cât mai interesant timpul împreună. Am învăţat să transformăm diverse evenimente în sărbători de familie. Şi acesta e abia începutul. Dar cel mai important lucru e că vrem să le învăţăm de mici despre Dumnezeu şi rolul lui în viaţa noastră.”

Le vine greu să tragă o concluzie sau să-mi spună o idee de final, şi asta pentru că ambii sunt siguri că multe din evenimentele frumoase din viaţa lor abia urmează să se întâmple. Au o căsnicie frumoasă, iar familia este un virus împotriva căruia ambii nu au niciun fel de imunitate...

Text de Daniela Borodachi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 3 (5) din 2014