Odoraș.

Odoraș.

Sensimyl

Nașterea naturală sau prin cezariană? Iată ce zice medicul Maxim Calaraș

Nașterea naturală sau prin cezariană? Iată ce zice medicul Maxim Calaraș

Medicul ginecolog-obstetrician din cadrul Medpark, Maxim Calaraş, susține că femeia trebuie să-i dea o șansă copilului să se nască pe cale naturală – adică vaginal. Conform spuselor sale, cezariana este foarte riscantă pentru mamă, soldându-se cu complicații fatale o dată la 4 mii de cazuri.

Maxim Calaraș a specificat că acum practic zilnic se confruntă cu fenomenul când femeile îi „cerșesc” cezariana. S-a creat impresia greșită că nașterea prin cezariană ar fi mai ușoară. Atunci când medicul era abia rezident, rata de nașteri prin cezariană era de 12%, acum aceasta a ajuns la 20% pe țară, iar în unele instituții medicale chiar la 30%, adică fiecare a treia femeie naște prin cezariană.

La începutul secolului XX, nașterea prin cezariană era egală cu condamnarea la moarte a femeii. Atunci mama alegea să se jertfească pentru copil, căci din cauza medicinii rudimentare și a lipsei antibioticelor femeile mureau după operație. Acum cezariana este sigură, dar la fel rămâne o intervenție destul de serioasă, și cum am menționat mai sus, una din 4 mii de femei care nasc prin cezariană suferă complicații fatale. Acest indicator este de 20 de ori mai mare decât în cazul nașterilor pe cale vaginală.

Maxim Calaraș a specificat că în România și în Turcia rata de nașteri prin cezariană a ajuns la 40%, iar în unele instituții medicale private rata e de 100% - se naște doar prin cezariană. Țările scandinave sunt cele care nu admit majorarea acestei rate. De ce? Deoarece medicina este exclusiv achitată de stat, iar nașterea prin cezariană fiind foarte costisitoare, este rezervată doar în cazurile cu indicații absolute.

Care sunt indicațiile absolute pentru nașterea prin cezariană?

Medicul a subliniat că nu este împotriva nașterilor prin cezariană, dar le susține doar atunci când e cazul. Acum mulți medici și multe mame aleg cezariana când chiar nu este cazul: copilul e cu pelvisul în jos; preeclampsie; probleme oftalmologice; hipertensiune arterială etc. Drept rezultat, medicii nu mai știu cum să asiste la o naștere în care copilul apare cu pelvisul înainte sau nu pot utiliza un forceps.

Potrivit lui Maxim Calaraș, sunt puține indicații absolute pentru a recurge la cezariană. Iată câteva dintre ele:

- diabet zaharat la mamă care a dus la creșterea excesivă a fătului (de la 5 kg în sus);

- placenta amplasată jos și care acoperă parțial sau total cervixul;

- desprinderea precoce a placentei;

- prolapsul de cordon – când lichidul amniotic s-a scurs, iar prin colul uterin a ieșit și o parte din cordonul ombilical care acum este strâns și nu permite circulația sângelui spre copil.

Ultimele două sunt cazuri de urgență, când echipa medicală trebuie să acționeze foarte rapid, atunci se face cezariană pe verticală chiar pentru a scoate mai repede copilul. Însă sunt rar întâlnite.

Cezariana are efecte negative și asupra copilului

Maxim Calaraș a subliniat că deși nașterea prin cezariană poate duce la decesul mamei sau la infertilitate (când în cazul unei hemoragii este scos uterul), aceasta are efecte negative și asupra copilului. Printr-o naștere vaginală, primul contact cu bacteriile copilul îl are chiar din vaginul mamei, apoi fiind pus la pielea acesteia continuă contactul și întărirea imunității. Dar când se naște prin cezariană, copilașul este preluat de moașă, spălat, îmbrăcat și predat tatălui până când mama își revine. Deci se rupe momentul de imunizare naturală a lui.

Cu toate acestea, medicul este sceptic că rata de nașteri prin cezariană va scădea. Mulți medici se tem de acuzații de malpraxis în cazul unor complicații la copiii ce s-au născut pe cale naturală și cedează presiunilor venite din partea mamelor.

În loc de concluzie

Medicul ginecolog-obstetrician din cadrul Medpark a spus că sunt foarte puține indicații absolute pentru nașterea prin cezariană și foarte multe inventate de oameni. El a îndemnat mamele să le ofere o șansă copiilor să se nască natural, iar la cezariană să se recurgă doar când e cazul.

 

 

Foto simbol copertă: operabelno.ru

Fotografii: Odoraș

Share:

Articole recomandate