Odoraș.

Odoraș.

Sensimyl

Analizele pe care trebuie să le facă fiecare femeie gravidă

Analizele pe care trebuie să le facă fiecare femeie gravidă

În primul rând, trebuie subliniat faptul că în timpul celor 9 luni de sarcină, unele valorile ale anumitor analize se pot modifica, fără ca acest lucru să însemne existența unei probleme. Totodată, ca regulă valabilă în toată sarcina, în fiecare trimestru al sarcinii se va face o ecografie morfofetală.

Uite ce investigații este necesar să faci chiar în primul trimestru de sarcină:

Grupa sanguină și RH. Acesta este prima analiza care se face atunci când sarcina a fost confirmată de medicul ginecolog. De exemplu, dacă mama are RH-ul negativ, iar partenerul, pozitiv, există șanse mari ca cel mic să aibă RH-ul pozitiv, adică va fi incompatibil cu RH-ul mamei.

Analiza biochimică a sângelui. Măsoară valorile glucozei din sânge, a proteinei și a lipidelor, a enzimelor. De asemenea, cu ajutorul acesteia se poate observa cum variază mineralele în organism și dacă este cazul de suplimentare a unora. Nu în ultimul rând se măsoară valorile bilirubinei, o substanța secretată de ficat.

Hemoleucogramă completă. Este o analiză cu ajutorul căreia medicul poate urmări dacă gravidă are sau nu anemie sau dacă în corpul ei există anumite infecții. Mai exact, cu ajutorul hemoleucogramei se va investiga numărul de globule roșii și albe din sânge, numărul trombocitelor, precum și cantitatea de hemoglobină din sânge.

Coagulograma sau analiza care arată viteza de coagulare a sângelui. Este o investigație extrem de importantă mai ales pentru că poate arăta dacă femeia are trombofilie.

Verificare pentru hepatita B și C. Nu trebuie omis faptul că hepatita B este una dintre cele mai transmisibile forme de virus de la mamă la făt. Din păcate, virusul se transmite în clipa în care are loc nașterea, chiar dacă mama naște prin cezariană.

Dozare anticorpi citomegalovirus (CMV). Datele statistice arată că CMV afectează aproximativ 10% dintre feți și este transmis de la mamă. Un copil dacă este afectat de CMV poate să dezvolte mari probleme. Mai exact, nu va auzi, nu o să vadă. De asemenea, dacă este luat în primul trimestru de sarcină, CMV poate duce la avort spontan.

Dozare anticorpi rubeolă. Este o analiză care este bine să se facă înainte ca o femeie să rămână însărcinată. Boala, dacă se produce în timpul sarcinii, poate să aibă complicații extrem de grave, uneori fiind fatală copilului.

Dozare anticorpi toxoplasmoză. La fel, ca și în cazul dozării anticorpilor de rubeolă, această analiză se recomandă înainte ca femeia să rămână gravidă. În cazul în care analiza aceasta arată că există anticorpi, se va face amniocenteza, investigație care poate arăta dacă și sub ce formă a fost afectat copilul.

Chlamidya. Este o infecție care amenință viața fătului, iar tratamentul ei constă în administrarea de antibiotice, dar numai la recomandarea medicului specialist. Atenție! Chlamydia dacă nu este tratată la timp și corect, rămâne o infecție care în timp va duce la infertilitate.

Sifilis. Dacă infecția nu este tratată la timp, copilul va avea probleme osoase sau poate să nu audă sau să nu vadă. De aceea, testarea pentru sifilis este extrem de importantă și se face în primul trimestru de sarcină.

HIV. Această testare este importantă deoarece copilul poate lua virusul de la mamă fie la naștere, fie din laptele matern și uneori, chiar în timpul celor nouă luni de sarcină.

Examen urină. O investigație complet neinvazivă cu ajutorul căreia sunt diagnosticate infecțiile urinare, frecvente în timpul celor 9 luni de sarcină. Este esențial ca acestea, dacă există, să fie tratate. În caz contrar pot chiar să ducă la avort spontan.

Testul Babeș Papanicolau, dar și cel de secreții. Sunt analize uzuale pe care orice femeie trebuie să le facă măcar o dată pe an, cu atât mai mult femeie gravidă al cărui sistem imunitar este slăbit în perioada sarcinii.

 

Sursa: doctorulzilei.ro; rebenok.by

Share:

Articole recomandate