Mamă a trei copii: Așa arată perioada postpartum - o burtă care atârnă, fund lăsat și sâni cât două mingi de bowling!

Mamă a trei copii: Așa arată perioada postpartum - o burtă care atârnă, fund lăsat și sâni cât două mingi de bowling!

Sandy Ballars este o mămică din SUA care a reușit să cucerească multe femei pe Instagram făcând o postare pe care prea puține au curajul să o facă. Mămică a trei copii, Sandy povestește cu sinceritate despre acceptarea propriului corp care, după trei sarcini, nu mai arată cum arăta înainte de apariția primului copil.

„Nouă luni înăuntru, nouă luni afară. Sau ceva de genul ăsta. Așa arată perioada postpartum (x3). Burta care atârnă, fund lăsat și sâni cât două mingi de bowling pentru că #alăptare.

Dar acest corp este pregătit pentru piscină. Este slab? Nu. Arăta așa înainte? Nu. Și-a revenit corpul meu imediat după naștere? Nu. Dar acesta este corpul meu și se află la piscină. Așadar este pregătit pentru piscină. Corpul acesta a crescut trei bebeluși gigantici. S-a întins la capacitate maximă și chiar mai mult. A hrănit la sân doi bebeluși. A fost tăiat în jumătate de două ori.

Abia a putut merge fără ajutor, dar iată-l aici, încă rezistă. Obișnuiam să petrec ore în șir dorindu-mi să nu mai arăt cum arăt acum. Vedeam toate vergeturile, toate imperfecțiunile. Le știam pe de rost din cap până în picioare. Mi-am pus hainele deoparte în speranță că voi reuși să slăbesc.

Apoi, am realizat că trece viața pe lângă mine. M-am chinuit atât de mult să-i port în pântec și să-i aduc pe lume pe acești oameni mici pe care îi iubesc atât de mult. Apoi am vrut să acopăr și să ascund urmele purtării lor. De ce? Pentru că societatea ne spune că trebuie să arătăm într-un anumit fel și sau să avem un corp perfect pentru plajă. 

Ei bine, după cel de-al treilea copil am realizat, în sfârșit, că am un corp perfect pentru plajă, cu brațe pline și o inimă inundată de iubire. Copiii aceștia mă privesc și ascultă tot ce spun eu despre mine. Postpartum înseamnă frumusețe. Pentru fiecare cicatrice, fiecare vergetură, fiecare parte a corpului care atârnă, există o femeie disperată să aibă acele semne, disperată să poată avea un copil în pântec, iar eu am TREI copii sănătoși și fericiți.

Îi mulțumesc Domnului pentru ei. Nu aștepta să slăbești și să-ți recapeți silueta pe care o aveai înainte, deoarece nu se va întâmpla. Petrece acest timp jucându-te în piscină alături de copiii tăi. Petrece timp mulțumindu-i lui Iisus pentru miracolul pe care ți l-a oferit. Copiii tăi nu-și vor aminti corpul tău imperfect. Ei își vor aminti clipele petrecute împreună, distrându-vă. 

Lucrez din greu la a-mi iubi corpul așa cum este el.”, a scris Sandy pe pagina sa de Instagram.

Au urmat imediat mesaje de la alte mămici aflate în aceeași situație care au apreciat mesajul postat de Sandy. Unele dintre ele o încurajau să-și expună corpul la piscină, altele îi mulțumeau pentru că mesajul ei le-a ajutat să aibă din nou încredere în ele, iar altele au lăudat-o pentru curajul pe care l-a avut postând acest mesaj. 

Sursa: copilul.ro

Adaugă comentariu