Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Acreditare prestigioasă pentru un spital privat din Moldova

Acreditare prestigioasă pentru un spital privat din Moldova

În decembrie 2018 Spitalul Internațional Medpark din Republica Moldova a obținut pentru a doua oară certificatul Gold Seal of Approval® al Joint Comission International – acreditare care confirmă corespunderea continuă a calității serviciilor medicale și siguranței pacientului cu standardele recunoscute la nivel mondial. În prezent doar 656 de instituții medicale din întreaga lume dețin această acreditare și mai puțin de 5% dintre aplicanți reușesc să demonstreze că întrunesc condițiile pentru a primi onorabilul titlu.

Spitalul Internațional Medpark a fost supus unui control riguros, în timpul căruia o echipă de experți ai Joint Comission International a evaluat gradul de corespundere cu standardele spitalicești internaționale într-o serie de domenii, inclusiv: Obiectivele Internaționale privind Siguranța Pacienților, îngrijirea și evaluarea pacienților, anestezia și intervențiile chirurgicale, managementul medicamentelor, educarea pacientului și familiei, calitatea îmbunătățirilor, controlul și prevenția infecțiilor, managementul și administrarea, gestionarea facilităților, calificarea personalului și managementul informației.

Procesul de acreditare internațională JCI a spitalului Medpark a inclus:

  • Crearea a 13 comitete interne, formate din 50 de persoane, care au gestionat procesul de implementare a standardelor internaționale;
  • Elaborarea și revizuirea a 1112 documente interne (politici, proceduri, instrucțiuni, ghiduri);
  • Evaluarea a 1119 indicatori spitalicești privind siguranța pacientului și calitatea actului medical (elemente măsurabile) de către 3 comisii de experți internaționali JCI, timp de 5 zile, în cadrul spitalului.

 

În rezultatul evaluării Spitalul Internațional Medpark a obținut un grad de conformitate de 99,74% și se angajează să respecte în continuare cerințele internaționale, fiind inclusiv monitorizat de la distanța și reevaluat periodic de către experții JCI. 

Paul Chang MD, MBA, MPH, CPHQ, FACHE, vicepreședinte Acreditare, Standarde și Evaluări, Joint Commission International: „Joint Commission International pune la dispoziția spitalelor procese de îmbunătățire într-o varietate de domenii, de la perfecționarea continuă a personalului la implementarea practicilor de top în instituția medicală. Felicităm Spitalul Internațional Medpark pentru eforturile sale de a deveni o instituție care își îmbunătățește încontinuu calitatea serviciilor și pentru atingerea acestui punct culminant, care demonstrează angajamentul său pentru siguranța pacientului și calitatea serviciilor.”

Olga Șchiopu, director general Medpark:Spitalul Internațional Medpark este onorat să obțină acreditarea Joint Commission International, cea mai înaltă certificare și recunoaștere la nivel mondial a calității superioare a serviciilor medicale. Întreaga echipă Medpark colaborează pentru a dezvolta și implemementa strategii și proceduri de îmbunătățire a îngrijirilor medicale oferite pacienților din țara noastră.”

Standardele spitalicești ale Joint Commission International sunt dezvoltate prin consultarea experților și instituțiilor internaționale în domeniul sănătății, evaluatorilor și pacienților. Standardele sunt bazate pe literatura științifică și consensul experților, pentru a ajuta organizațiile să-și măsoare, evalueze și îmbunătățească performanțele.

###

Joint Commission International (JCI) a fost înființată în anul 1997, ca subdiviziune nonprofit a Joint Commission Resources, Inc. (JCR), afiliată integral la The Joint Commission. Prin acreditări internaționale, consultații, publicații și programe educaționale, JCI extinde misiunea globală a The Joint Commission de a contribui la îmbunătățirea calității servicilor medicale.  JCI asistă organizații internaționale din domeniul sănătății, agenții de sănătate publică, ministere ale sănătății și alte instituții de profil din peste 100 de țări.

Share:

Articole recomandate