Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

În unele grădinițe și școli nu ajung bani pentru a aplica noile meniuri alimentare

În unele grădinițe și școli nu ajung bani pentru a aplica noile meniuri alimentare

Centrele de Sănătate Publică teritoriale sunt obligate să verifice dacă toate grădinițele și școlile din țara respectă și aplică noile meniuri alimentare.

Conform planului de acțiuni, medicii şefi ai Centrelor de Sănătate Publică vor asigura instruirea personalului medical şi celui din blocurile alimentare privind respectarea principiilor alimentaţiei sănătoase în instituţiile de învăţământ general. De asemenea, ei trebuie să prezinte lunar informaţie către Centrul Naţional de Sănătate Publică privind executarea ordinului în cauză, astfel încât să existe o evaluare generală a  alimentaţiei şi statutului nutriţional al copiilor din instituţiile de învăţământ.

În unele grădinițe și școli nu ajung bani pentru a aplica recomandările Ministerului Sănătății. În context, ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, a subliniat importanța identificării surselor financiare necesare și a cerut directorilor de CSP să organizeze ședințe de lucru cu autoritățile publice locale și instituțiile de profil pentru a face calcule suplimentare și a propune modificări la legea bugetului pentru anul 2017.

”Calculele Ministerul Sănătății arată că un model de meniu standard astăzi este de circa 18 lei, pe când valoarea noilor meniuri este de aproximativ de 19-21 de lei. Nicidecum nu poate fi vorba despre dublarea bugetelor. De aceea vreau ca Dvs. să evaluați încă o dată aceste cifre și să asigurați controlul foarte insistent a modului de implementare a meniurilor. Noi vorbim despre promovarea unui mod sănătos de viață, despre creșterea, educarea și cultivarea unei noi generații de copii, care aleg un măr în loc de o bomboană. Este sarcina noastră, a tuturor, să începem acest proces acum, în acest an”, a declarat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.

Menționăm că, Recomandările Ministerului Sănătăţii pentru un regim alimentar sănătos şi activitate fizică adecvată în instituţiile de învăţământ din Republica Moldova deja au intrat în vigoare, fiind publicate în Monitorul Oficial la 12 septembrie curent. 

Foto: argumentulinfo.files.wordpress.com

Share:

Articole recomandate