Acerumen

Îngrijirea primilor dinți de lapte la bebeluș – sfaturi de la medic stomatolog

Îngrijirea primilor dinți de lapte la bebeluș – sfaturi de la medic stomatolog

Bazele unei dentiții sănătoase se clădesc încă din copilărie, motiv pentru care nu putem neglija aspectul și igiena dințișorilor de lapte care își fac apariția în jurul vârstei de 6 luni. Chiar de la erupția primilor dinți, este nevoie de o atenție deosebită a acestora. Igiena orală este o rutină zilnică care trebuie inclusă în activitatea copiilor, iar după o perioadă de timp, copilul își va forma un obicei și va curăța singur dințișorii.

Este necesar ca părinții să știe că bebelușii au nevoie de o igienă orală încă din primele zile de viață, pentru a evita acumularea bacteriilor în cavitatea orală, acestea având un efect negativ în dezvoltarea normală a dinților de lapte și ulterior a celor definitivi.

„Chiar dacă erupția dentară apare abia după vârsta de 6 luni, cavitatea bucală reprezintă habitatul a peste 25.000 de specii de bacterii, fungi, protozoare, fiind astfel cea mai mare poartă de intrare dar și de întreținere a infecțiilor care se pot transmite în tot corpul. De menționat că organele care secretă saliva, adică glandele sunt mai puțin dezvoltate, acumulându-se în gurița bebelușului unele reziduri de lapte care nu pot fi îndepărtate decât cu ajutorul nostru. Cel mai important pas către o dentiție sănătoasă este introducerea treptată a bebelușului în acest ritual, încă de la naștere, astfel încât periajul dentar odată introdus, să nu fie perceput drept un traumatism”, susține medicul stomatolog, Dr. Iosif Pop.

De asemenea, medicul menționează că în cazul unui nou-născut putem întreține gurița acestuia curată prin utilizarea unei comprese sterile chiar umezită cu apă călduță, cu ajutorul căreia vom șterge gingiile și pereții bucali, cu o frecvență de cel puțin două ori pe zi.

„În acest mod, vom scădea riscul unei infecții pregătind un teren favorabil și igienic pentru viitorii dințișori. Această metodă este foarte simplă și de bază, pentru că nu avem nevoie de nicio ustensilă complicată, este o procedură care poate fi practicată acasă, în siguranță, de către orice părinte și care mai ales nu implică niciun cost.

Mai mult de atât,  se pot folosi și anumite „degetare” din silicon care sunt destinate masării gingiilor bebelușilor și care permit aplicarea cu ușurință a gelului împotriva durerii, pe parcursul erupției dentare. Aceste manevre vor fi posibile, bineînțeles în urma unei igiene corecte a mâinilor părintelui”, menționează medicul.

Igiena orală timpurie este foarte importantă pentru că nu doar prevenim apariția cariilor, dar și obișnuim copilul cu acest ritual. „Rutina va începe cu igienizarea cavității bucale prin utilizarea unei comprese sau unui degetar, urmată de folosirea jucăriilor pentru dentiție, sau utilizarea unor periuțe netraumatizante astfel copilul nu va asocia periajul cu durerea, obiceiuri care în final vor contribui la încurajarea copilului spre periajul individual, fără nici o urmă de teamă”, afirmă medicul stomatolog, Dr. Iosif Pop.

 

 

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu