Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

12 reguli de bază de la bloggerița Ana Ciorici privind educația copiilor

12 reguli de bază de la bloggerița Ana Ciorici privind educația copiilor

Cunoscuta bloggeriță Ana Ciorici, de când s-a mutat în Amsterdam, pare să inspire și mai mult lumea din jurul ei. Aceasta este un exemplu pentru mulți care o urmăresc în mediul online, nu numai pentru că are la activ mai multe activități frumoase, dar și pentru că e o mamă minunată. Astfel, aceasta zilnic pare să fie asaltată cu zeci de întrebări despre felul în care își educă copiii, dar și regulile de bază pe care le menține în relația cu Teo și Emilia, cei doi copii ai bloggeriței. Mai jos găsim 12 reguli ce fac parte din viața lor de familie și precum afirmă Ana Ciorici, implementarea lor ar putea aduce fericirea și în alte case.

1. Somnul – unul din punctele cheie pentru orice copil. Creați copiilor voștri un regim de somn. Cumpărați un aparat cu cameră și muzică, care poate fi pornit de la telefon (noi avem unul de la apple store, cu aplicație instalată în telefon, de la care pornim video, muzica, lumina și multe altele). Din prima zi în care îi aduceți acasă, puneți-l în funcție. Copiii se vor adapta la acea melodie, iar când o veți porni, vor ști că e timpul de nani. Încercați când este posibil să îi învățați să adoarmă singuri. Citiți în orice carte și convingeți-vă că e foarte important să se învețe să adoarmă singuri. Nu uitați, în fiecare zi trebuie să meargă la somnul de amiază și seara la aceeași oră. Doar așa își creează regim. Cel mai important, citiți cărți înainte de somn și cuprindeți-vă foarte mult. Iubirea înainte de somn e foarte importantă.

2. Aer curat – copiii au nevoie să iasă afară la aer curat de două ori pe zi. Este atât de important să petreacă făcând diverse activități anume afară. Obosesc mai repede, creierul se relaxează foarte mult și dorm mult mai bine. Învățați-i de mici și scoateți-i afară pe orice timp. Fie că plouă, ninge sau e foarte cald. Nu uitați, cum sunteți voi și vă ofticați la fiecare ploaie, fix așa vor crește și ei.

3. Simțurile – copiii sunt foarte curioși. Lăsați-i să cadă în apă, să se murdărească de glod, nisip și iarbă. Oferiți-le libertate în mișcare, și doar explicați-le care chestii sunt periculoase. Și cei de un an de zile înțeleg foarte multe lucruri. Aici intervine răbdarea voastră și puterea de a explică totul celor mici. Și nu uitați este natural să cadă, să se julească, să plângă. Totul se tratează. Priviți mai natural aceste chestii.

4. Cina (mâncarea) – ca să deprindeți anumite obiceiuri, din momentul în care stau pe scaun, mâncați toată familia împreună. Micul dejun și cina sunt cele mai importante momente din viața unei familii. Discutați, savurați mâncarea toți împreună. Cel puțin o masă pe zi. Dacă nu vreți să ceară device-uri ( ipad-uri sau telefoane), nu stați nici voi cu telefoanele la masă. Este foarte important acest moment!

5. Curiozitatea – unul din lucrurile caracteristice tuturor copiilor, dar care implică multă răbdare din partea părinților. Chiar dacă uneori vi se pare că nu mai tac din gură sau întrebările cu de ce sunt la infinit, respirați adânc, trageți o gură de aer și răspundeți-i copilului la întrebare. Pentru orice copil, lumea este ca o enciclopedie nedeschisă!

6. Dulciurile și gadget-urile – două lucruri care trebuiesc date copilului cât mai târziu. Ei creează o dependență de aceste două lucruri extrem de rapid. Dulciurile trebuiesc substituite cu ceva, și desigur nu uitați, nu puteți mânca dulciuri în fața lor fără să le dați. Ori excludeți, ori serviți-i, dar moderat. La fel și cu gadget-urile, creați niște reguli pentru ele.

7. Sportul și diverse activități – dacă părinții sunt activi, așa vor crește și copiii. Nu uitați, cu cât mai multe vor cunoaște, cu atât mai ușor își vor alege activitățile care le trezesc interes. Fie asta balet, pictură sau muzică. Nu insistați să facă ceva ce nu îl reprezintă sau nu îi aduce plăcere, dar insistați să încerce de toate.

8. Într-o familie sunt doi părinți – unul din cele mai importante lucruri este ca să fie implicați ambii părinți. Nu contează cine muncește mai mult și cine susține cumva financiar familia. Copiii cresc armonios și fără mulți bani, dar numai atunci când ambii părinți sunt implicați în dezvoltarea lor ca personalitate. Este foarte important ca ambii părinți să discute mult cu ei, să le răspundă la toate întrebările și să le acorde cât mai mult timp. Iar armonia în casă, îi definesc ca oameni și psihologic.

9. Vacanța – unul din lucrurile unde e voie să se încalce anumite reguli ca – regim, mâncare, gadget și multe altele.

10. Învățătura – niciodată nu voi pune accent pe câte chestii trebuie să cunoască și la ce vârstă. Mai lăsați întrecerea între copii și purtați-i în scutece și cu suzetă cât este nevoie. Cum spune maică-mea – nici un copil nu merge la școală în scutec și cu suzetă în gură.

11. Călitul și îmbrăcămintea – nu uitați, la +10 grade, copilul poate ieși din casă fără căciulă. Purtați-i mai dezbrăcați, mai lejer și cu haine comode. Nu e strașnic dacă îi plouă sau ninge în cap. Orice răceală ușoară, se tratează ușor dacă o percepeți ca atare. Nu faceți panică de fiecare muc! )

12. Cărțile sau Internetul – o metodă ușoară de a afla cum să procedezi într-o situație anume cu un copil.

Sursa: ana.ciorici.com

Share:

Articole recomandate