Zona Zoster: cauze, simptome, tratament, prevenţie

Zona Zoster este o infecţie cu virusul varicelo-zoster, acelaşi virus care determină apariţia varicelei şi a herpesului. Afecţiunea se manifestă prin apariţia unor erupţii cutanate dureroase sau cu prurit (mâncărime), dar mai rar, iar zona afectată, de regulă regiunea toracică şi cea lombară, se inflamează şi apar la suprafaţă flictene (băşici) pline cu lichid cu aspect tulbure. Veziculele pot apărea însă şi în zona cervicală sau oculară.

Cele mai expuse categorii de persoane la apariţia zonei Zoster sunt persoanele care au avut varicelă în copilărie şi care nu au fost vaccinate, vârstnicii şi cei cu imunitatea slăbită, care suferă de boli cronice.

Chiar dacă nu este o afecţiune periculoasă, zona Zoster se manifestă prin simptome destul de neplăcute şi poate favoriza apariţia unor complicaţii, mai ales în cazul persoanelor vârstnice sau al celor cu sistemul imunitar deficitar. De aceea, tratamentul trebuie instituit cât mai devreme posibil de la debutul simptomelor.

În majoritatea cazurilor, simptomele zonei Zoster durează între 3 şi 5 săptămâni. Iniţial, infecţia provoacă o senzaţie de arsură, amorţeală, furnicături sau mâncărimi la nivelul pielii, iar în aproximativ o săptămână poate apărea o erupţie pe o parte a corpului, de regulă la nivelul abdomenului, spatelui sau pieptului.

Ulterior, erupţia formează mici vezicule pline cu lichid şi pot apărea simptome specifice gripei, cum ar fi febra, frisoanele, durerile de cap, sensibilitatea la lumină, slăbiciunea sau durerea musculară sau oboseala persistentă.

După supurarea veziculelor, pielea poate căpăta cruste şi are aspect uscat, iar zona este dureroasă, simptome care persistă timp de 1-2 săptămâni – acest proces poartă numele de neuralgie postherpetică.

Erupţiile apărute în alte zone ale corpului pot fi însă mai periculoase, provocând apariţia unor simptome mai severe. De exemplu, erupţia care se dezvoltă la nivelul feţei, în special în zona ochilor sau a urechilor, poate cauza infecţii ce pot provoca pierderea temporară a auzului, tulburări de vedere (inflamarea ochilor, lăcrimarea abundentă, vederea înceţoşată) şi de echilibru, slăbiciune a muşchilor faciali, afectarea simţului gustativ, dificultăţi la înghiţire, ameţeală.

De asemenea, erupţia survenită la nivelul scalpului poate duce la pierderea permanentă a părului în anumite zone.

În funcţie de nervii afectaţi – zona Zoster, deşi este considerată o boală a pielii, are legătură cu terminaţiile nervoase – pot surveni şi complicaţii neurologice severe, precum paralizia facială, meningita sau chiar encefalita. În plus, leziunile deschise la nivelul pielii pot favoriza infecţiile stafilococice.

Cauza zonei Zoster este infecţia cu virusul varicelo-zosterian, responsabil de îmbolnăvirea de varicelă. Prin urmare, orice persoană nevaccinată care a avut varicelă, în special în primii doi ani de viaţă, este expusă riscului de a dezvolta zona Zoster, deoarece virusul rămâne în stare latentă în organism, până când prinde momentul propice să se reactiveze, aşa cum se întâmplă atunci când sistemul imunitar este slăbit, mai ales la bătrâneţe, când sunt asociate diverse boli cronice.

Alţi factori de risc ce pot duce la reactivarea virusului varicelo-zosterian sunt: stresul, tratamentele împotriva cancerului, intervenţiile chirurgicale, anumite boli (infecţia cu HIV/SIDA) sau medicamente (imunosupresoare, steroizi, prednison etc.).

De asemenea, trebuie menţionat că virusul varicelo-zosterian reactivat poate fi transmis cu uşurinţă persoanelor care nu au fost imunizate şi care nu au avut varicelă, prin intermediul contactului direct cu leziunile persoanei infectate (numai în stadiul de debut, când veziculele sunt pline cu lichid, nu şi atunci când pielea formează cruste şi este uscată). Persoana care contractează astfel virusul nu se va îmbolnăvi de zona Zoster, ci de varicelă.

Virusul varicelo-zosterian nu se transmite pe cale aeriană, deci nu poate fi contractat prin strănut, tuse sau prin picăturile de salivă. Un mit des întâlnit este acela că virusul poate fi transmis prin vaccinare, însă acest lucru este complet fals, neexistând dovezi în acest sens.

Nu există un tratament curativ pentru zona Zoster, însă medicamentele antivirale (aciclovir, valaciclovir) administrate cât mai devreme cu putinţă (la cel mult 72 de ore de la apariţia simptomelor) pot ameliora simptomele, grăbesc vindecarea şi reduc riscul de complicaţii, mai ales la persoanele cu sistemul imunitar fragil, precum vârstnicii, gravidele sau copiii.

Pentru ameliorarea durerilor şi a mâncărimilor pot fi recomandate şi alte medicamente, precum cremele cu capsaicină, anticonvulsivantele, antiinflamatoarele, analgezicele, antihistaminicele, antidepresivele triciclice, lidocaina sau injecţiile cu corticosteroizi.

Simptomele pot fi ameliorate şi cu ajutorul câtorva remedii naturale, care includ:

• Băile terapeutice cu fulgi de ovăz
• Aplicare de comprese reci pe vezicule
• Evitarea stresului
• Aplicarea pe piele a unei paste formate din bicarbonat de sodiu sau amidon din porumb şi apă (aceasta reduce mâncărimile pielii)
• Dieta bogată în vitaminele A, B12, C, E

De regulă, simptomele se îmbunătăţesc în aproximativ 10 zile, dar dacă persistă sau se înrăutăţesc poate fi necesară o reevaluare medicală.

Singura metodă eficientă de prevenire a zonei Zoster este vaccinarea împotriva varicelei sau împotriva zonei Zoster.

Vaccinul antivaricelă se face de rutină în copilărie, dar poate fi realizat şi la adulţii care nu au avut boala. Chiar dacă vaccinul nu previne contractarea virusului, acesta reduce riscul de complicaţii şi severitatea simptomelor.

Sursa: csid.ro; secom.ro