Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

A devenit mămică de cvadrupleți după ce s-a luptat cu infertilitatea: 90 de minute durează o singură hrănire a celor patru bebeluși

A devenit mămică de cvadrupleți după ce s-a luptat cu infertilitatea: 90 de minute durează o singură hrănire a celor patru bebeluși

Natalie Maree, în vârstă de 30 de ani, din Roebourne, Australia, a mărturisit că soțul său, Kahn, a fost la un pas să leșine în momentul în care doctorul le-a dat marea veste, aceea că vor deveni părinți de cvadrupleți.

Cuplul a povestit cu sinceritate cum este viața lor ca părinți ai celor 5 copii: Maioha Khan, Frankee Gene, Marley Rose și Maddison Grace, împreună cu copilul mai mare Kiki, în vârstă de 2 ani.

Natalie a urmat un tratament hormonal injectabil după ce a fost diagnosticată cu anovulație.

Anovulația cronică reprezintă o boală care afectează între 6 și 15% dintre femei, majoritatea cu probleme endocrine ginecologice. Anovulația reprezintă o dereglare a ciclului menstrual, când femeia nu poate să ovuleze spontan, ci doar urmând un tratament adecvat.

După ani în care au încercat să conceapă, cuplul și-a cam pierdut speranța. Din fericire pentru ei, problemele de infertilitate nu le-a răpit definitiv bucuria de a avea un copil.

 

Natalie a rămas însărcinată cu Kiki, prima lor fetiță, acum în vârstă de 2 ani. Spre uimirea lui Natalie și a lui Khan, mămica a rămas din nou însărcinată anul trecut. În momentul în care la ecografie s-au văzut patru inimioare, cei doi au rămas gură-cască.

„Ne uitam la ecranul ecografului și am spus: gemeni. Doctorul mi-a spus că mă înșel. Am întrebat apoi dacă vom avea tripleți. Medicul a dat din cap că nu, apoi, fără să spună vreun cuvânt, a ridicat patru degete”, a declarat Natalie Maree.

 

Mămica și-a adus pe lume cvadrupleții, prin cezariană, la 34 de săptămâni de sarcină. 90 de minute durează o singură hrănire a celor patru bebeluși. Natalie a decis să împărtășească momente importante din viața personală pe contul său de Instagram, acolo unde a postat fotografii din timpul sarcinii, cu bebelușul, dar și cu modul în care arată burta sa la doar 10 săptămâni după venirea pe lume cvadrupleților.

Sursa: demamici.ro

Share:

Articole recomandate