Cauzele şi tratamentul unghiei încarnate

Cauzele şi tratamentul unghiei încarnate

Una dintre cele mai dureroase probleme care apar la nivelul unghiilor, dar şi cea mai frecventă, este unghia încarnată. Printre principalele motive ale apariţiei acestei probleme se numără tehnica incorectă de tăiere a unghiilor sau activităţile care exercită o presiune foarte mare a unghiilor de la picioare. Doctorul Laurenţiu Vlădău, specialist dermatolog, spune că o unghie încarnată poate fi tratată la domiciliu dacă se află în stadiu incipient, însă dacă îşi face apariţia infecţia, numai o intervenţie chirurgicală ne poate feri de eventualele complicaţii.

Cauzele apariţiei

De cele mai multe ori, unghia încarnată afectează degetul mare de la un picior sau de la ambele, aceasta fiind o problemă dureroasă care apare frecvent atunci când unghia este tăiată prea scurt şi rotund la nivelul colţurilor. Astfel, unghia poate creşte în plica unghială provocând durere, disconfort, infecţii repetate, iar diagnosticul este clinic.

Alte cauze pot fi reprezentate de forma curbată a unghiilor, purtarea de încălţăminte care pune o mare presiune pe degetele de la picioare, rănirea degetelor de la picioare, poziţia incorectă, igiena necorespunzătoare a piciorului sau, bineînţeles, predispoziţia genetică”, spune specialistul dermatolog.

Tratament

Atunci când se află în stadiu incipient, pielea din jurul unghiei devine umflată sau tare şi îşi face apariţia durerea odată ce se pune presiune pe deget. În cazurile uşoare, aceasta poate duce la vindecare dacă se deplasează manual plica unghială de lama unghială şi se taie în formă pătrată, cu margini libere. Dar dacă problema avansează până la infecţie, pot apărea ca simptome precum pielea roşie, umflată, sângerare, puroi şi senzaţie de durere.

Există anumite opţiuni de tratament la domiciliu care ar putea ajuta la ameliorarea problemei. Înmuierea piciorului timp de 15-20 minute în apă călduţă cu oţet (o parte oţet alb la patru părţi apă) şi 2 linguri de sare Epsom, utilizarea de antiinflamatoare orale şi aplicarea de unguente antibacteriene pe partea afectată a unghiei, precum şi introducerea unei mici bucăţi de bumbac între unghie şi piele pot ajuta la vindecarea problemei în cazurile uşoare”, spune specialistul dermatolog.

În cazul în care unghia încarnată nu răspunde la tratamentele la domiciliu şi îşi face apariţia infecţia, este indicată vizitarea unui medic specialist, pentru a preveni complicaţiile şi pentru a ameliora simptomele. În acest stadiu, o alternativa de tratament o reprezintă corecţia chirurgicală, care impune înlăturarea parţială a unghiei şi distrugerea unei porţiuni mici a matricei unghiale”, explică Laurenţiu Vlădău.

Îndepărtarea parţială a unghiilor implică numai îndepărtarea bucăţii de unghie care a „săpat” în piele. În timpul îndepărtării parţiale a unghiilor, părţile laterale ale unghiei sunt tăiate astfel încât marginile să fie complet drepte. O bucată de bumbac va fi plasată sub porţiunea rămasă liberă pentru a preveni o recidivă. În unele cazuri, medicul poate aplica o substanţă chimică (fenol) pe pielea de sub unghie, pentru a preveni creşterea ei. În foarte rare cazuri, pentru a evita recidiva, se ajunge la matricectomie, o procedură care presupune îndepărtarea definitivă a porţiunii cu probleme.

Lăsată netratată, infecţia unghiei încarnate poate evolua într-o infecţie la nivelul osului, care mai departe favorizează apariţia de ulceraţii la picior, răni deschise şi pierderea fluxului de sânge în zona infectată. La locul infecţiei sunt posibile lezarea şi moartea ţesutului, iar riscurile pot fi şi mai mari pentru persoanele care suferă de diabet.

 

Sursa: csid.ro; pk.kiev.ua

Adaugă comentariu