Odoraș.

Odoraș.

Zincimun

O femeie care a avut COVID-19 a născut un bebeluș cu anticorpi la boală

O femeie care a avut COVID-19 a născut un bebeluș cu anticorpi la boală

O femeie din Singapore, care a fost bolnavă de COVID în luna martie, când era însărcinată, a născut un bebeluș care are anticorpi împotriva noului coronavirus. Descoperirea oferă o nouă perspectivă asupra întrebării dacă infecția se transmite de la mamă la făt.

Bebelușul s-a născut în noiembrie și a fost testat negativ la COVID-19, însă prezenta anticorpi împotriva virusului, informează publicația Straits Times, care a vorbit cu tânăra mamă, Celine Ng-Chan, 31 de ani.

„Medicul meu bănuiește că i-am transmis anticorpi fătului în timpul sarcinii”, a declarat Celine Ng-Chan.

Ea a suferit o formă ușoară a bolii și a părăsit spitalul după două săptămâni și jumătate.

Organizația Mondială a Sănătății afirmă că nu se știe încă dacă o femeie însărcinată, bolnavă de COVID-19, poate transmite virusul către făt sau în timpul nașterii.

Până acum, virusul nu a fost detectat în fluidul în care stă fătul în burta mamei sau în laptele de la sân.

Medicii din China au semnalat prezența și apoi scăderea anticorpilor COVID-19 la bebelușii născuți de femei cu coronavirus, potrivit unui articol publicat în octombrie în jurnalul Emerging Infectious Diseases.

Transmiterea coronavirusului de la mamă la nou-născut este rară, afirmă medicii de la Centrul Medical New York.

Sursa: digi24.ro

Share:

Articole recomandate