Greșeala pe care toată lumea o face cu crema solară. Dacă uităm acest lucru ne punem viața în pericol
- 2022-06-29
- 789
Crema solară este recomandată de mulți medici dermatologi a fi aplicată pe tot parcursul anului, indiferent de vremea de afară. Aceasta are o mulțime de beneficii dincolo de protecția razelor soarelui, cum ar fi prevenirea ridurilor, scrie avantaje.ro
De asemenea, mai ales pe timpul lunilor de vară este esențial să folosim cremă solară pentru a ne proteja de cancerul de piele. Dar, în ciuda faptului că majoritatea oamenilor știe acest lucru, mulți ajung să aibă pielea roșie după ce au petrecut prea mult timp în aer liber.
Vara riscul de arsuri solare este mult mai ridicat, mai ales dacă protecția nu este adecvată. Acest lucru este extrem de periculos, deoarece medicii au avertizat că este suficient doar o dată să fii ars de soare pentru a crește probabilitatea de a face cancer de piele fatal.
Experții dermatologi recomandă reaplicarea de câteva ori pe zi atunci când pielea este expusă la soare.
„SPF (n.r. cremă cu factor de protecție) devine mai puțin eficient în timp, ceea ce înseamnă că nu va putea oferi pielii tale același nivel de protecție, ceea ce duce la un risc semnificativ crescut de deteriorare solară.
Deși ar putea părea o idee bună să păstrați o sticlă de cremă de protecție solară în dulap pentru o zi însorită, trebuie să fiți cu adevărat conștienți de cât timp a fost deschis produsul și când urmează să expire. Dacă nu utilizați protecția SPF în fiecare zi, este posibil să nu observați modificări subtile care ar putea sugera că un produs a expirat.
Ca regulă generală, o dată deschis, ar trebui să folosiți SPF-ul timp de maximum trei luni înainte de a-l înlocui', a declarat Kimberley Hulme, șefa clinicii Face the Future”.
Aceasta a explicat că există patru semne cheie pentru a detecta dacă SPF-ul a expirat.
Primul, spune ea, este o schimbare de consistență.
„SPF-ul care a expirat va avea o consistență mult mai apoasă, așa că, dacă observați că crema dvs. de protecție solară pare mai lichidă decât de obicei, este timpul să o înlocuiți”, a spus ea.
A doua este o schimbare de aspect, iar Kimberly a explicat că majoritatea cremelor vor fi albe atunci când le cumpărați pentru prima dată. Dar dacă sunt expirate, este posibil ca acestea să se fi schimbat într-o culoare gălbuie.
Cel de-al treilea semn ține de miros. Dacă acesta s-a modificat, atunci ar fi cazul achiziționării unei creme noi.
„În cele din urmă, dacă vă confruntați cu dureri sau arsuri ale pielii după ce ați folosit crema de protecție solară și ați reaplicat suficient, este clar că SPF-ul nu mai funcționează și ar trebui schimbat cu o nouă cremă de protecție solară cu efect imediat”, a adăugat expertul.
Cu toții cunoaștem importanța folosirii protecției solare pe timp de caniculă, dar Kimberly susține că acesta trebuie să fie un obicei pe care să-l adoptăm pe tot parcursul anului.
Ea a explicat că 80 la sută din raze sunt capabile să pătrundă prin nori chiar și în cele mai mohorâte zile.
„În general, am recomanda folosirea unui SPF de cel puțin 30 zi de zi, urmărind să mărim acest nivel la SPF 40 sau 50 în zilele mai călduroase de vară. Cu toate acestea, dacă vă simțiți mai predispus la arsuri solare sau căutați un SPF pe care să îl poată folosi întreaga familie, atunci mențineți acest nivel ridicat pe tot parcursul anului.
Asigurați-vă că aplicați SPF-ul cu cel puțin o jumătate de oră înainte de a vă expune afară pentru a vă asigura că beneficiați de protecție solară maximă”, a adăugat ea.
Sursa foto: noi.md