Mesajul unei profesoare pentru părinți: acestea sunt cadourile pe care le vreau
- 2023-12-19
- 1034
Perioada sărbătorilor este una extrem de agitată cu serviciul, cadouri, gătit, curățenie și altele ce mai facem pe acasă. Mămicile de copii mai mari au însă o grijă în plus: cadourile pentru educatoare / învățătoare / profesori. Pretențiile par să crească de la an la an sau doar mie mi se pare? La pretențiile părinților mă refer acum. Profesorii par totuși să aibă așteptările corecte.
Cel puțin acesta este mesajul pe care o profesoară din Cluj îl transmite părinților. Într-o postare din mediul online, aceasta susține că nu are nevoie de bani, genți, parfumuri sau bijuterii din partea părinților. Ea mai susține și că, în trecut a refuzat cadouri și va continua să facă asta fiind conștientă de părerea unora dintre părinți despre acest lucru. ” I-am auzit întâmplător spunând ” Iar îi luăm cadou lu` asta? „
Profesoara își explică gestul prin faptul că, ” majoritatea cadrelor didactice au ales această meserie pentru că iubesc copiii, pentru că iubesc ceea ce fac și o fac cu pasiune și implicare. Nu o facem pentru micile sau marile atenții primite de sărbători. Ne place ceea ce facem! ”
Mesajul profesoarei continuă cu câteva sfaturi pentru părinți
Dragi părinți,
Mi-am dedicat toată viața copiilor și voi continua să fac asta atât cât voi mai putea. Copiii dumneavoastră sunt motivația mea din fiecare zi de veni la serviciu. Am ales să fac asta și consider că este umilitor să primesc atenții de sărbători sau indiferent de motiv. Unii dintre dumneavoastră luați cadouri în speranța că voi da note mai mari copiilor sau că voi trece cu vederea anumite lucrurile pe care ei le fac. Lucrurile nu funcționează așa!
Vreau să cred că nu v-a cerut niciun cadru didactic cadou. Cadourile de Crăciun de exemplu, se oferă între rude și prieteni apropiați și se lasă sub brad. Atât! Asta spune și Codul bunelor maniere.
Am refuzat cadouri și voi continua să fac asta pentru că îl consider o presiune. Dacă accept cadoul, se consideră că accept și ” serviciul ” care mi se cere în mod direct sau indirect din partea părinților.
Imaginați-vă cum ne simțim noi, profesorii, când părinții vin la noi cu genți, oale, cratițe, prăjitoare de pâine, pungi de cafea, bomboane și lista poate continua. Nu mulțumim. Noi știm ce cafea bem sau poate unii nici nu bem cafea! Știm parfumul pe care îl folosim, ne luăm singuri oalele și electrocasnicele de prin casă.
Pentru mine ca și dascăl, cel mai frumos cadou nu vă costă nimic
Îmi doresc să vă implicați în educația copilului dumneavoastră pentru ca împreună să facem din el un om realizat. De mine și de dumneavoastră depinde viitorul lui. Îmi mai doresc și ca atunci când ne întâlnim pe stradă peste 20 de ani, să vă opriți să stăm de vorbă. Să ne amintim cum a fost, să îmi spuneți că nu m-ați uitat și că v-a fost de folos ce ați învățat de la mine. Acesta este cel mai frumos cadou și cel mai valoros pe care mi-l puteți oferi.
Vă doresc să aveți sărbători fericite alături de familiile voastre și încă o dată vă spun, profesorii nu așteaptă cadouri de la dumneavoastră!
Mesajul profesoarei din Cluj a stârnit numeroase reacții în mediul online din partea părinților. Mulți însă au considerat mesajul ei a fi unul superficial. „ Chiar dacă nu cereți cadouri, le așteptați așa că, vom continua să vă luăm cadouri. Facem acest sacrificiu financiar pentru copiii noștri! Dacă îl acceptați sau nu nu e treaba noastră! ” este de exemplu, mesajul lăsat de Alina A. la postarea profesoarei.
Sursa: viatademama.ro