Doina Crigan - O carismatică incurabilă ..

După câteva minute de discuţii îţi dai seama că de fapt, carisma este doar o punte către frumuseţea, inteligenţa, optimismul şi curajul cu care a fost înzestrată. Doina Crigan este prototipul femeii împlinite. Are un copil adorabil, o familie care îi oferă siguranţă, o afacere profitabilă şi, în acelaşi timp, utilă pentru societate. Ce şi-ar mai putea dori?

Mă consider o fire puternică, pentru că îmi permit să fac ce-mi place, pentru că pot să râd şi să mă bucur de lucrurile minore care îmi aduc fericire. Sunt puternică şi pentru că am în jurul meu oameni pe care mă pot baza la bine şi la greu. Exigentă, mai mult faţă de mine, decât faţă de ceilalţi, sociabilă, înţelegătoare, sinceră, directă şi perfecţionistă. Apropo, ultimele două le înscriu la rubrica defecte, de vreme ce lucrează mai mult în detrimentul meu.

Toate acestea mă fac fericită, de rând cu alte momente mărunte care îmi aduc zâmbetul pe buze: o melodie bună, un sms de „bună dimineaţa", o cafea cu frişcă, o poză reuşită, o pereche de blugi perfecţi, îmbrăţişarea copilului, o cremă de corp parfumată, o coafură reuşită, zâmbetul prietenilor, o seară perfectă… şi câte şi mai câte alte lucruri mici…

Am avut o copilărie foarte frumoasă.

M-am născut în Chişinău, de aceea nu trebuie să merg prea departe la capitolul amintiri. Toate sunt plăcute. Am avut o copilărie foarte frumoasă, cu seri petrecute în familie, vacanţe la mare, la munte şi la buneii din sat. 

Amintirile legate de zilele însorite de vară petrecute la bunei, mirosul salcâmului din faţa casei lor, ce inunda parcă întreaga curte, sunt imagini vii care îmi bucură sufletul şi acum. La şcoală eram foarte responsabilă. Nu am fost un copil năzbâtios. Pe alocuri, acum sunt mai năzbâtioasă decât eram în şcoală sau la facultate.

Nu cred că o afacere are sorţi de izbândă dacă nu simţi că te reprezintă.

Pornind de la dorinţa de a oferi o metodă modernă şi interactivă de predare a limbilor străine, conform standardelor internaţionale, acum 11 ani s-au pus bazele Centrului Educaţional QUO VADIS. Când am început afacerea nu exista un business plan bine pus la punct, cu termeni şi detalii bine structurate. Dar exista dorinţa şi o uşoară nesiguranţă a reuşitei.

Am încercat să fac ceva profitabil pentru noi şi util pentru cei din jur. Afacerea şi colectivul s-au conturat şi selectat de la sine. Ideile au venit pe parcurs. Important era ca să venim de fiecare dată cu ceva inovator şi interesant. Accentul a fost pus din start pe calitate şi necesităţile clienţilor. Astfel rezultatul nu s-a lăsat mult timp aşteptat. Când am început activitatea erau doar cursurile de limbi străine. Ulterior, spectrul de servicii a fost completat cu traduceri şi interpretariat, programe de dezvoltare pentru copiii atât şcolari, cât şi preşcolari, începând chiar de la vârsta de 2 ani.

Iniţial profesorii au fost selectaţi în bază de recomandare, toţi fiind cu studii în domeniu, experienţă şi stagii în ţară şi străinătate. Ulterior, am ajuns să avem interviuri cu mai multe etape de trecere şi ne-am menţinut acest principiu.

La început am închiriat spaţiu în cadrul unui liceu, ca apoi să realizez că avem nevoie de birouri cu o locaţie mai centrală, uşor accesibilă clienţilor. Cererea continuă în această sferă ne-a îndemnat să ne extindem activitatea într-un sediu mai mare.

Activitatea QUO VADIS a fost marcată de urcuşuri şi coborâşuri. Cred că, inclusiv obstacolele şi situaţiile mai puţin plăcute care au intervenit, ne-au influienţat pozitiv, am ştiut să le facem faţă şi să mergem înainte.

Succesul este un termen relativ şi pentru fiecare se măsoară diferit. Pentru mine este un succes faptul că îmi place ceea ce fac, că mă simt la timpul potrivit şi în locul potrivit. Nu cred că o afacere are sorţi de izbândă, dacă nu simţi că te reprezintă. Desigur au fost momente diferite. Au fost multe realizări, dar şi eşecuri care, de regulă, au ţinut mai mult de factorul uman.

Dacă există înţelegere în familie,

sufletul tău este liniştit şi mulţumit.

Întotdeauna am considerat că am o familie obişnuită, nişte părinţi obişnuiţi. Abia recent, fiind deja adultă, am realizat cât de deosebită era şi este familia noastră. Când spun deosebită mă refer în special la părinţi, la modul lor de abordare şi la educaţia pe care ne-au oferit-o. Părinţii mereu au fost deschişi şi ne-au susţinut în toate, fără a încerca să se impună sau să fie autoritari. Anume această atitudine m-a făcut întotdeauna să mă strădui să fiu la înălţimea aşteptărilor lor şi să nu-i dezamăgesc în vreun fel. În familia noastră toţi muncesc mult, uneori chiar nu găsim timp pentru discuţii mai personale. Avem o tradiţie mai veche - să luăm duminica masa cu părinţii, pe care ne stăduim s-o menţinem pe parcursul anilor.

La moment mama şi sora sunt persoanele cele mai apropiate, lor pot să mă destăinui şi cu ele pot discuta orice subiect. Sinceră şi altruistă, mama mea a fost mereu alături de noi şi ne-a dat o energie aparte. Cât priveşte sora, întotdeauna am avut tendinţa s-o protejez. Mă bucur pentru succesele ei, pentru că a reuşit să se regăsească, să crească şi să se dezvolte.

La capitolul interacţiune în afacere fiecare are segmentul său, cu răspunderi şi atribuţii funcţionale bine determinate. Din acest motiv, îmi pare bine că am putut să ne organizăm şi să conlucrăm atât de armonios. Drept concluzie pot spune cu certitudine că, fără ajutorul familiei azi nu aş fi ceea ce sunt, nu aş fi putut face carieră. Dacă există înţelegere în familie, atunci ai mai multe şanse de avansare, iar sufletul tău este liniştit şi mulţumit. Important este să nu exagerezi în nici o privinţă, să ai un echilibru între carieră şi viaţa de familie şi să fii gata pentru momentele în care trebuie sa faci sacrificii.

Relaţia cu Mihai este provocarea

cea mai mare pentru mine.

Mihai este activ, dinamic, într-o permanentă mişcare, un lider înăscut care simte nevoia de a avea mereu pe cineva prin preajmă. Pe de altă parte, este persoana care nu acceptă regulile şi asta îmi dă bătăi de cap, mai ales atunci, când vreau să îl conving să facă aşa cum doresc şi cred eu că este cel mai bine.

Deja suntem la etapa când am păşit pragul şcolii. De aceea, probabil uneori am aşteptări prea mari de la el. Încerc să nu mă las guvernată de perfecţionism şi să fiu răbdătoare. Relaţia cu el este provocarea cea mai mare pentru mine. Sunt conştientă de faptul că nu-i pot schimba, oricum, personalitatea, ci pot doar să-i impun un anumit comportament. Împreună creştem, învăţăm, greşim, ne îndreptăm şi trăim.

În timpul liber joacă tenis de câmp. Îi place să facă sport cu pauze periodice în timpul anului. De asemenea, este foarte pasionat de muzică, dansează şi cântă inclusiv în engleză, ceea ce îi reuşeşte foarte bine, luând în consideraţie faptul că în majoritatea cazurilor doar imită interpreţii de la radio şi TV.

Ambii dispunem de foarte puţin timp liber, de aceea încercăm să fructificăm momentele petrecute împreună. Când mergem la cumpărături, sau facem treburi casnice, îl las să mă ajute, sau îi cer eu ajutorul. În schimb călătorim mult. De regulă vacanţele le petrecem împreună.

Avem obiceiuri de care ne ţinem şi care s-au transformat deja într-o tradiţie. Spre exemplu, la şcoală mergem pe jos, fapt ce ne revigorează pe ambii. O altă tradiţie este cititul înainte de somn. Cu toate că Mihai de mult citeşte singur, îmi face plăcere să-i citesc cu voce şi să-l sărut înainte de somn. Alteori fiecare citeşte din cartea lui.

Terenul de joacă din cadrul Centrului QUO VADIS este o salvare, în special în serile când mă reţin la birou şi în weekend. Astfel, Mihai poate invita prieteni cu care să se joace. Nu este nicidecum gelos pe ceilalţi copii care vin la QUO VADIS şi care mă înconjoară zilnic. Mai degrabă se simte important.

Oficial, bărbatul din viaţa mea

este Mihai, feciorul meu.

Dar mai există şi o altă persoană care îmi este alături, care a ştiut să mă înveţe să mă descopăr pe mine şi lumea din jurul meu, cu care nu trebuie să fiu nici puternică, nici slabă. Trebuie să fiu eu însămi. El îmi face zâmbetul mai larg, iar viaţa mai colorată. Nu voi da nume, prefer să las viaţa personală în afara paginilor de revistă. E suficient să spun că prezenţa lui o simt chiar şi atunci, când nu este în preajmă. Asta mă face fericită şi împlinită. Pentru asta îi sunt recunoscătoare.

Important este să fie o lectură bună.

La cât de încărcat este programul meu zilnic, îmi vine cam greu să găsesc o fereastră pentru timp liber şi hobby. Sportul de mult nu mai constituie un hobby, ci o necesitate. Practic fac sport pentru a-mi menţine tonusul fizic şi psihic. Nu optez pentru un singur tip de antrenamente, de obicei combin efortul fizic cu stretch, pilates şi înot. De asemenea, prefer plimbările la aer liber.

Lectura ar putea fi considerată un hobby, unul plăcut şi foarte util. Nu am un gen literar preferat. Important este să fie o lectură bună. La moment citesc cărţi de dezvoltare personală, inclusiv cărţi profesionale şi psihologice. Citesc de fiecare dată când pot, de fiecare data când am puţină linişte. Din abundenţă citesc doar când călătoresc, sau merg în vacanţe. Nu sunt o bibliotecă ambulantă, dar nu obişnuiesc să încep o carte şi să nu o termin. Chiar dacă iniţial nu mă încântă, duc lectura la bun sfârşit. De aceea, prefer să aleg o carte cu grijă, pentru că nu vreau să-mi pierd timpul de pomană. Recent am descoperit E-book-urile cu E-reader-ul aferent. Personal îmi place această tehnologie. Am simţit un confort aparte când am realizat că pot avea o colecţie impresionantă de cărţi, pe care o pot duce oriunde, datorită unei tablete şi în orice moment pot adăuga volume noi la colecţia mea.

Călătoresc cât pot de mult.

Spuneam ceva mai devreme că îmi plac călătoriile şi asta pentru că ele mă ajută să evadez din monotonie şi rutină. E suficient să mă mobilizez ori de câte ori se iveşte posibilitatea pentru a explora o destinaţie nouă. Thailanda, Republica Dominicană, Israel, Spania, Italia, Marea Britanie, Germania, Olanda, Cehia, Grecia, Turcia, Bulgaria, România – toate au rămas memorabile prin ceva. Dintre locaţiile vizitate până acum, cea mai vie impresie mi-a lăsat-o desigur Thailanda. A fost o călătorie mai puţin obişnuită pentru mine, a fost mai mult o aventură cu multe contraste: plaje luxoase, safari pe elefanţi prin junglă, body rafting pe râu de munte, ferme de crocodili şi spectacolele cu cobre, temple, palate, toate astea acompaniate de gustul minunat al fructelor exotice. Despre Republica Dominicană, cea mai recentă ţară vizitată, pot spune că este raiul pe pământ: plaje de vis, nisip alb, apă limpede şi turcoază, peştişori ce înoata lângă tine şi stele de mare, palmieri cât vezi cu ochii şi lume cu mult bun simţ. Toate imaginile fanteziste din capul meu în ce priveşte cuvântul exotic, au rămas blocate acolo. Şi dacă în celelalte ţări nu m-aş întoarce, optând pentru alte destinaţii neexplorate, atunci în Republica Dominicană aş reveni de multe, multe ori.

Ce mi-aş mai dori? Cred că să mă dezvolt în plan personal şi profesional. Să devin cu fiecare zi tot mai bună şi mai echilibrată, mai îmbogăţită intelectual şi sufleteşte, mai pregătită de a accepta diversitatea şi complexitatea lumii în care trăiesc..."

Text: Daniela Borodachi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 2 (4) din 2014