Lilia Ţurcan: Dragostea începe ... cu un fax

Este o brunetă graţioasă, cu ochi albaştri, profunzi, cu un chip senin şi un zâmbet cuceritor. Spune că este “o combinaţie între trăsăturile mamei şi ale tatălui”. Am descoperit o femeie foarte frumoasă, liniştită, modestă şi o mamă grijulie.

Lilia este soţia politicianului si diplomatului Vladmir Ţurcan, dar spune că nu o interesează în niciun fel aceste domenii, iar discuţiile despre politica moldovenească sunt mai mult un subiect tabu în casa lor. “Viaţa este mult prea frumoasă ca să discuţi despre politică şi, poate o dată la două luni, îl întreb pe soţul meu ce planuri are în ce priveşte cariera sa în acest domeniu şi atât”, spune Lilia. Şi este un lucru de la sine înţeles, pentru că un medic neurolog nu face nici politică, nici diplomaţie! Un medic neurolog munceşte, învaţă psihologia pacienţilor, depistează problema şi o tratează.

“Am mers la Universitatea de Medicină la îndemnul părinţilor, pentru că mereu am fost un copil cuminte şi ascultător, am urmat sfaturile lor. Iar neurologia am ales-o la îndemnul medicului-şef al spitalului din raionul meu, Slobozia, pentru că, la acel moment, spitalul avea nevoie de atare specialist. Şi să stiţi că nu am greşit!”, explică Lilia. Nici nu avea cum să dea greş, mai ales că anume la locul de muncă l-a întâlnit pe Vladimir Ţurcan.

Aşa a începutul totul

“Era vară…” îşi aminteşte eroina noastră. Colega sa plecase în concediu şi ea era unicul specialist neurolog rămas în spital, când medicii de la urgenţă i-au adus o pacientă cu suspecţie de ictus cerebral. “Am făcut ceea ce trebuia să fac – investigaţii, proceduri, perfuzii… Mai târziu în secţie au venit trei bărbaţi -  fiul pacientei mele, Vladimir Ţurcan, o rudă de-a sa şi un medic neurolog de la spitalul Ministerului Afacerilor Interne. M-au luat la întrebări despre modul în care am reacţionat din momentul când pacienta a fost internată. Ţin minte că am răspuns la toate întrebările, absolut sigură pe faptul că am procedat corect la rezolvarea cazului, pentru că îmi cunoşteam meseria. Ulterior, pacienta a fost transferată la Chişinău.”

Venise toamna deja când la uşa medicului neurolog şi-au făcut apariţia două doamne, iar cea mai în vârstă a spus că a venit să-i mulţumească pentru ajutorul acordat. “Era pacienta cu ictus cerebral şi am rămas plăcut surprinsă să văd că nu avea consecinţe pe care, de regulă, le lasă acest atac. Ele mi-au înmânat un mic cadou de mulţumire, cu precizarea că era din partea domnului Ţurcan şi cartea lui de vizită”, îşi aminteşte Lilia vădit emoţionată şi cu lux de amănunte.

Primise un parfum francez veritabil, primul din viaţa ei… Dar nu asta era important, importantă era cartea de vizită, pe care erau scrise cu pixul, numerele personale de telefon ale ambasadorului de atunci al Republicii Moldova în Federaţia Rusă, Vladimir Ţurcan. “Timp de vreo lună am umblat cu acea carte de vizită în mână şi mă tot gândeam: să sun, să nu sun… Dacă nu ar fi dorit să-l telefonez, nu mi-ar fi notat numerele personale. Şi, într-o zi de vineri, mă hotărâsem, însă nu am mai putut suna pentru că, tocmai atunci, în Transnistria erau probleme cu legătura telefonică. Pe la orele 16:00 am găsit o altă soluţie – am expediat ambasadorului un fax cu câteva propoziţii şi numărul meu de telefon… Un fax, care este şi acum undeva acasă! Peste vreo două ore domnul Ţurcan deja mă suna. A fost pentru a doua oară când el m-a surprins.  Prima dată a făcut-o cu parfumul francez... Aşa a început totul!”, povesteşte eroina noastră.

Nu a fost dragoste la prima vedere

Soţul ei i-a câştigat dragostea treptat. Şi nu prin vorbe, ci prin fapte. “Vladimir Ţurcan nu este un om emotiv şi îşi arată sentimentele prin acţiuni. Face absolut tot ce spune, iar dacă nu poate  nici nu promite. M-a cucerit prin felul său de a fi! Este un om foarte profund, care nu aruncă vorbe în vânt”, spune Lilia.

După acel fax au urmat zeci de discuţii telefonice, vizite, iar când diplomatul şi-a încheiat mandatul de ambasador la Moscova şi s-a întors la Chişinău, Lilia a renunţat la instituţia medicală raională şi s-a transferat la spitalul Ministerului de Interne, unde a activat până la concediul de maternitate.

“Când am hotărât că ne vom continua viaţa împreună eu m-am făcut deodată cu o familie numerosă, deoarece viitorul soţ avea deja trei copii mari din căsnicia precedentă. Cu timpul, am devenit prieteni cu fiecare dintre ei. Sunt minunaţi!”

O nouă etapă a vieţii mele a început odată cu venirea pe lume a copiilor.

S-a schimbat totul – priorităţi, viziuni, atitudini… Egor m-a făcut să percep ce înseamnă dragostea de mamă. Iar când Dumnezeu mi l-a dăruit pe Daniel, eu am decis să iau o pauză mai mare în cariera profesională şi să mă dedic doar lucrurilor pe care vreau să le fac şi care îmi fac plăcere... Să-mi educ odoraşii prin propriul exemplu! Acum copiii sunt la acea vârstă, când au nevoie maximă de prezenţa mea, de ajutorul meu, de sprijinul meu... Şi nu regret absolut deloc faptul că sunt în afara serviciului. Sunt fericită zi de zi, clipă de clipă, să-i aştept să vină acasă, să-mi povestească despre reuşitele şi necazurile lor, să ne jucăm, să descoperim ceva nou unul cu ajutorul celuilalt, să mergem împreună la pizza şi să ne plimbăm cu bicicletele, să udăm florile din grădină sau să privim un film nou. Şi, neapărat, să ne spunem unul altuia cât de tare ne iubim. Foarte mult vreau să-şi făurească viaţa prin propriile viziuni şi dorinţe. De aceea, mă strădui să-i las să decidă singuri, când este posibil.

Egor este elev în clasa a V-a, iar Daniel frecventează grădiniţa. Pisica este cea care îi trezeşte în fiecare dimineaţă, apoi mami şi tati pregătesc micul dejun pentru toţi. Astfel reuşim să petrecem cât mai mult timp împreună, iar după ce copiii pleacă la şcoală şi la grădiniţă noi mergem la sport. Mie îmi plac mai mult dansurile, iar soţul preferă înotul. Ulterior fiecare îşi vede de treburile sale. Avem o relaţie destul de liberă. Fiecare dintre noi are dreptul la spaţiul său de gândire, la părerile şi aspiraţiile proprii. Eu ma străduiesc să scot de pe umerii soţului grijile casei, atunci când văd că este supra ocupat, iar Vladimir are grijă de toate celelalte”, spune doamna Ţurcan.

Acelaşi model de relaţii este aplicat şi în raport cu copiii. “Egor şi Daniel au libertatea de a acţiona. Desigur că eu mereu le explic şi, dacă este cazul, îi avertizez despre eventualele consecinţe. Vreau şi încerc să-i fac să înţeleagă ce înseamnă responsabilitatea şi să-şi asume orice decizie luată. Personalitatea fiecăruia se formează zi de zi, picătură cu picătură…” crede Lilia.

Sunt fraţi, dar atât de diferiţi...

„Egor este o fire liniştită, cu pasiuni proprii şi cu grijă pentru cei din jur. Necesită discuţii mai îndelungate pentru a-l determina să se destăinuie. Daniel, însă, este zbenguitul familiei. Nu poate sta locului nici pentru a examina o jucărie. Mezinul cere altfel de jocuri, mai dinamice – de-a v-aţi ascunselea, de-a prinselea, de-a orice presupune cât mai multă mişcare şi investire de energie. Şi nu prea avem motive de pedeapsă, pentru că, în general, sunt copii cuminţi şi ascultători. Cea mai mare “sancţiune” este, probabil, interdicţia pentru un timp mai îndelungat la calculator”, spune mama noastră de succes.

„O familie mare şi unită!"

Acesta este motto-ul Liliei Ţurcan.

Fapt pentru care părinţii nu obişnuiesc să se odihnească separat. “S-a întâmplat o dată să rămân acasă atunci când eram însărcinată, iar Vladimir a mers împreună cu Egor la odihnă. Dar, de regulă, mergem împreună la mare, sau la munte”, zice Lilia.

La fel se întâmplă şi de sărbători – toată familia este împreună. Doamna Ţurcan a făcut chiar o tradiţie din aceste reuniuni, de la care nu lipsesc nici familiile celor trei copii mai mari ai lui Vladimir Ţurcan. “De revelion fiecare vrea să sărbătorească diferit, în localuri, acasă, cu prietenii, sau cu rudele. Eu am propus ca în ajunul sărbătorii să fie întâlnirea noastră de familie, unde să fim toţi la o masă, să ne felicităm, să facem schimb de cadouri, să discutăm, să dansăm. Ani de zile ne-am întâlnit la noi acasă, iar acum putem să mergem şi într-un local careva, dar reuniunea rămâne obligatorie. Anume aceste momente ne apropie, ne unesc şi mă mândresc cu relaţiile dintre noi”, se laudă eroina noastră.

“O viaţă plină de armonie şi dragoste...Dar să nu credeţi că nu ne certăm… Se întâmplă şi la noi. Nu stricăm nimic în jurul nostru, dar certuri se întâmplă. De regulă pe tonuri ridicate. Chiar şi discuţiile la unele teme pot fi mai aprinse. Dar asta se întâmplă între doi oameni care au libertate în gandire. Suntem fiecare cu propriile idei şi propria părere în anumite chestiuni. Îi sunt recunoscătoare soţului şi mă bucur pentru faptul că îmi permite sa fiu liberă. Şi eu, la rândul meu, îi ofer spaţiu propriu de recuperare şi toată libertatea de care are nevoie. Nu sunt genul de femeie care să facă scene de isterie pentru faptul că soţul merge la pescuit, sau la vânătoare.  Din moment ce acest lucru îi face plăcere… Poate veni fără vânat, dar încântat de modul în care scârţie zăpada sub cizme!” spune Lilia, zâmbind ştrengăreşte.

Energia Liliei Ţurcan este inepuizabilă. În următorii ani va investi intens în copii, în educaţia lor, pentru că, zice ea, “nu am nevoie de nimic mai mult atunci când ei mă cuprind şi îmi spun că mă iubesc”. Intenţionează să revină la serviciu, pentru că neurologia este ceea ce îi place şi nu ceea ce trebuie să facă, dar până atunci, poate vine şi o fiică în viaţa lor… “Nu pot să spun categoric nici da, nici nu. Toate se întâmplă la voia lui Dumnezeu”, zice Lilia.

Text: Olesea Banari-Bolboceanu

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 2 (4) din 2014