Ina și Valeriu Tighineanu - niște moldoveni tineri și ambițioși, și cu două afaceri în Marea Britanie
- 2017-10-05
- 37179
Le spune Ina și Valeriu Tighineanu și locuiesc în Londra de mai bine de patru ani. El deține o companie de securitate, ea - un salon de frumusețe, au împreună un copilaș superb de un an, călătoresc în cele mai exotiсe țări și sunt un cuplu fericit. Care este secretul acestor doi tineri frumoși, care știu să își trăiască viața la maximum, am aflat chiar de la ei...
Ne-am cunoscut la Chișinău într-un club de karaoke. Eu îmi sărbătoream ziua de naștere cu colectivul. Valeriu intrase pur și simplu să se relaxeze. Nu îl cunoșteam. Îl văzusem de câteva ori prin oraș, dar nu aveam idee că ar fi vreo vedetă în lumea sportului - dublu campion european și vice campion mondial la Judo Sambo și Sambo Combat. Și nici el nu mă cunoștea. Cert e că a fost dragoste la prima vedere. Mai târziu am aflat că atunci când m-a văzut, el și-a spus în gând „ea va fi aleasa vieții mele și mama copiilor mei”. Precum vedeți așa și s-a întâmplat. La scurt timp ne-am căsătorit, iar dragostea cu care m-a cucerit atunci ne este călăuză până în ziua de azi.
Spuneam mai sus că ne-am cunoscut la Chișinău, dar am ales să locuim la Londra, deoarece soțul meu și-a dorit dintotdeauna să își facă studiile anume în Marea Britanie, un stat puternic din toate punctele de vedere, în care poți cu încredere să îți creezi viitorul tău și al copiilor. Dacă situația ne-ar impune, cred că o altă destinație unde am merge să locuim ar fi SUA, Canada, Franța sau Monaco. Dar indiferent de țara unde ne-am afla, niciodată nu uităm de Moldova. „Acasă”, nu mă tem să spun acest cuvânt, venim destul de des. Ne așteaptă părinții lui Valeriu, dar și toate dorurile pe care le adunăm între timp.
Așadar, Marea Britanie. Primul an a fost cel mai greu. Prieteni puțini, greutăți financiare multe. Dar nu am avut încotro. Doar noi doi eram responsabili de visul nostru, respectiv de viitorul nostru. Cu credință în suflet și cu dragoste în inimi am reușit. Sigur au fost și eșecuri, și concurență, dar acestea nu sunt impedimente, ci doar niște pași mici către un mare succes.
Azi, după patru ani, pot spune cu certitudine că viața noastră aici este cea care ne-am dorit-o – activă, plină de culoare și îndestulată, or, unul din planurile/visurile noastre a fost să avem propria afacere în UK. Din fericire, perseverența și îndârjirea cu care am lucrat până acum ne-a permis să avem nu una, ci două afaceri. Fiecare cu job-ul său. În Marea Britanie ca și oriunde în altă parte, ca să fii bine văzut și bine plătit trebuie să îți faci munca la perfecție. Numai așa vei progresa. Ambii ne iubim la nebunie job-urile. Valeriu își face studiile la Universitatea de Business din Londra. În afară de aceasta deține o companie de securitate. Eu lucrez și în același timp administrez propriul salon de frumusețe. Sunt stilistă, cu un stagiu destul de impunător – zece ani de activitate în Moldova, și patru - în UK. Dar indiferent de locul de activitate sau de client, plăcerea de a face oamenii împliniți și fericiți a rămas aceeași.
În timpul liber călătorim. Destinațiile exotice au fost mereu slăbiciunea noastră: Maldive, Dubai, Italia, Monaco, Egipt etc., sunt câteva din locurile vizitate, care și-au pus amprenta asupra noastră ca personalități. Datorită insulelor Maldive am văzut ce înseamnă Raiul pe Pământ. Nu știu dacă poate fi descris în cuvinte. La fel de încântătoare sunt și Țările Arabe. Dubai îndeosebi este asemeni unui virus. Dacă ai ajuns acolo cel puțin o dată, neapărat vrei să îl vizitezi și a doua și a treia oară.
Din una din aceste destinații l-am „adus” pe Leon, cel care a dat un nou curs vieții a doi tineri nebuni (în sensul frumos al cuvântului) și iubitori de viață. Am avut parte de o sarcină și o naștere ca la carte. Barnet Hospital din Londra a fost maternitatea unde l-am născut pe Leon și care mi-a dovedit o dată în plus că Marea Britanie este țara care își respectă cetățenii oferindu-le cele mai bune condiții chiar de la naștere.
Odată cu nașterea lui Leon, petrecerile, distracțiile și ieșirile în doi au trecut pe plan secund, iar noua formulă de familie a devenit alta – doi părinți tineri, fără experiență, și plini de nerăbdare, plus un copil mult așteptat, dorit și tare gălăgios. Apropo, formula doi părinți nu e una spusă de dragul spusului. Valeriu este mereu alături. La fel de neexperimentat ca și mine în tot ce ține de dădăcitul copiilor mici, Valeriu a ținut să asiste la naștere și să taie cordonul ombilical. Nu știu dacă are vreo legătură, dar știu că între ei doi s-a clădit o relație frumoasă de la prima atingere. Atunci când este acasă, soțul neapărat participă la băița de seară, la schimbatul scutecelor. Îl plimbă înainte de somn, și discută mereu ceva ca între bărbați. Chiar dacă limbajul lor este încă diferit, lui Leon compania tatălui îi face o mare plăcere. Îl văd și pe Valeriu nerăbdător să vină momentul când va începe să îl învețe pe Leon diferite tehnici de judo și sambo. Dacă îl întrebi, o să îți spună că va reîncepe activitatea sportivă foarte curând doar alături de Leon.
Fiul nostru a fost botezat la zece zile de la naștere la Biserica Creștină Ortodoxă din Londra Liverpool Street - Biserica Sf. Irh. Nicolae. Un mare mulțumesc pentru asta părintelui Nicolae, dar și cumetrilor noștri. Am ales pentru copilul nostru o singură pereche de părinți spirituali, și nu 99 de cumetri cum e întâlnit la moldoveni. Este vorba de cuplul Ion și Ludmila, care la fel locuiesc în Marea Britanie și care, cel mai important, îl iubesc enorm pe Leon.
Prima aniversare a lui Leon, am dorit să o sărbătorim în stilul nostru caracteristic, mergând într-o nouă vacanță exotică – Insulele Bahamas. Din păcate, uraganul Irma ne-a schimbat planurile cu o zi înainte, astfel că ajunși la destinație în aceeași zi am zburat înapoi. Pe loc ne-am îndreptat privirile spre Cannes și Monaco...
Acum, când Leon a împlinit un anișor, pot spune cu certitudine că viața noastră se împarte în până și după nașterea lui. Sigur a fost dificil la început, neavând pe nimeni alături din cei dragi, mai ales când Leon plângea din cauza colicilor sau a erupției dentare, dar am depășit momentul. Din fericire, cu cât crește mai mare cu atât e mai ușor. Acum jumătate de an mi-am reluat activitatea de hair stylist la salon, dar pentru mine aceasta este o nouă provocare, pentru că mereu îmi stă gândul la el: ce face? cum se simte? a mâncat? a dormit? nu îl deranjează nimic? Mamele mă vor înțelege, pentru că aceste griji sunt proprii tuturor femeilor care pleacă pentru toată ziua de lângă copil. Știu că îl las pe mâini bune, pentru că avem noroc de o dădacă minunată – o tânără din Moldova iubitoare de copii. Și desigur mai este și tatăl meu alături de el, care a lăsat Italia de dragul nepoțelului iubit. Noi, părinții lui, încercăm să compensăm timpul pierdut în week-end când mergem cu Leon la plimbare în parc sau în spații special amenajate pentru copii. Acolo fiul nostru socializează cu semenii lui, și desigur își ia revanșa pentru timpul petrecut departe de noi.
Mulți din cei care ne cunosc ne întreabă care este secretul căsniciei noastre. Nu cred că este vorba de vreun secret, ci mai degrabă de o compatibilitate de caractere. Suntem ambii niște persoane foarte puternice, care au mereu câte un plan de dus la bun sfârșit, pentru a putea trece la următorul. Dragostea noastră e pentru toată viața, iar punctul de legătură dintre noi este Leon. Sigur că nu ne vom opri aici, deoarece peste câțiva ani sperăm să „înmulțim” iubirea în familia Tighineanu, pentru că această mică viitoare iubire are deja și un nume. Dar toate la timpul lor, până atunci mai avem și alte mici planuri de dus la bun sfârșit.
Foto: arhiva personală