Bogdan Dascăl - tată de succes

Bogdan Dascăl - tată de succes

Indiscutabil, este unul dintre cei mai charismatici prezentatori de televiziune. Vesel, binedispus, are mereu pe buze cuvântul potrivit la locul potrivit şi, împreună cu colega sa de platou, involuntar îţi creează o bună dispoziţie, care ţine toată ziua sau, mai exact, până a doua zi, la 6.30. Vorbim despre Bogdan Dascăl, prezentatorul emisiunii „Deşteptarea” de la Jurnal TV.

Ne-am întâlnit după una din emisiunile sale matinale. De fapt, ceea ce pentru noi este dimineaţa în cazul lui Bogdan este „de mult trecut de ora amiezii”, după deşteptarea de la ora 5.00. Când a aflat tema discuţiei noastre, a zâmbit. Până acum a vorbit mai puţin prin presă despre soţia şi copiii săi...

Am doi copii: Răzvan şi Patricia, de zece şi, respectiv, patru ani şi jumătate. Ce pot să spun despre ei? Copiii mei sunt... copiii mei (zâmbeşte). Faptul că ambii sunt hiperactivi, şi au aceiaşi părinţi, reprezintă punctele la care pot pune bifa „seamănă între ei”. În rest, diferenţa e ca de la cer la pământ. Eu mă mir până astăzi cum putea Dumnezeu să dea aceloraşi părinţi doi copii atât de diferiţi. Răzvan este vesel, bun la suflet ca pâinea cea caldă, darnic, şi e gata să cedeze de la sine, dacă o cere cauza. Patricia este opusul lui. Motoraşul casei care ne dă mereu bătăi de cap. Este un lider înnăscut şi, dacă are un scop, îl duce la bun sfârşit, fără a ţine cont de ceilalţi. Într-un cuvânt, o fetiţă foarte dulce, cu un caracter foarte dur. Ar fi păcat să ascund că mai am o fetiţă, cu prima soţie. O cheamă Alma, are 15 ani şi locuieşte în Franţa. Din păcate, nu am văzut-o niciodată, cunosc câte ceva despre ea doar din auzite. Sper că într-o zi voi avea ocazia să o cunosc personal.

Şi soţia…?

Soţia mea, Larisa, este actriţă la Teatrul de Revistă „Ginta Latină”. Ne-am cunoscut la propria noastră nuntă, care a coincis şi cu ziua ei de naştere.

Adică?

Mai exact, era vorba de o prezentare de modă, unde eu eram mirele, ea – mireasa. O coincidenţă frumoasă, care a adus cu sine o poveste la fel de frumoasă... Luna viitoare, facem 11 ani de căsătorie.

Şi cum se împacă o actriţă cu un jurnalist sub acelaşi acoperiş?

Nu mă consider jurnalist. Sunt regizor de film. Prezentator. Jurnalist mai puţin. M-ai întrebat cum se împacă. Extraordinar, oricât ar suna de banal.

Cine dintre ai casei este cel mai mare critic al prezentatorului tv Bogdan Dascăl?

- Cel mai mare critic al meu din toate timpurile, şi aici mă refer la cei 20 de ani de activitate de radio şi televiziune, a fost şi rămâne mama mea. Ea are emoţii aparte când mă vede la televizor sau oriunde în altă parte. Şi de fiecare dată îşi face griji – ce voi zice? Cum voi zice? Acum parcă s-a mai calmat pentru că mă vede zilnic la televizor. Ne întâlnim mai rar, chiar dacă locuim în acelaşi oraş, dar, de fiecare dată când mă vede, îmi aminteşte că în ziua cutare nu mi-a stat bine cravata sau am spus nu ştiu ce cuvânt. Nu pot să-i reproşez nimic, pentru că mama mea e fostă profesoară de limba română. Când am început să prezint „Deşteptarea”, credeam că vor veni critici şi din partea copiilor şi a soţiei. Spre surprinderea mea, ei au reacţionat destul de calm. Doar Patricia poate uneori să strige – uite tata, acolo, cu tanti ceea.

Faptul că eşti mereu la televiziune îţi răpeşte din timpul dedicat familiei. Cum reuşeşti să te revanşezi în faţa lor?

Vara aceasta am petrecut foarte mult timp cu familia, mai mult decât în toţi aceşti ani luaţi împreună. Mai ales că au fost perioade când nu ne vedeam cu săptămânile, deşi locuiam în aceeaşi casă. Şi asta pentru că, atunci când eu plecam, ei încă dormeau. Când eu mă culcam, pentru că trebuia să mă trezesc a doua zi de dimineaţă, ei încă nu erau veniţi de la grădiniţă sau şcoală. Din fericire, între noi nu s-a produs nicio ruptură. Copiii mei au simţit mereu prezenţa mea în casă. Aşadar, vara aceasta m-am revanşat. Am ieşit aproape zilnic afară, am jucat fotbal cu Răzvan, m-am plimbat cu Patricia cu bicicleta sau trotineta, am fost toată familia la pescuit.

Cu cine e mai greu, cu fetele sau cu băieţii?

În cazul meu – cu fata. Patricia, am mai spus-o, are un caracter puternic, autoritar, nu percepe să fie condusă. Cui seamănă? Cred că ambelor bunici, pentru că şi ele sunt autoritare de felul lor. Ştie să manipuleze, când şi cum să plângă, şi chiar să îşi încrunte sprâncenele (râde).

Ai ajuns deja la etapa întrebărilor dificile?

Da, am avut de dezghiocat nişte subiecte stânjenitoare cu Răzvan, care e gata să păşească pragul adolescenţei. Niciodată nu am ascuns faptul cum apar copiii, cum s-au născut ei. Răzvan a aflat despre asta când Larisa era însărcinată cu Patricia. Procesul procreaţiei încă nu I l-am povestit, dar nici el nu m-a întrebat. Din toată chestia asta, cred că cel mai greu e cu prima întrebare. Acum sunt pregătit. Ştiu că urmează încă multe alte întrebări.

Potrivit psihologilor, faptul că mamele pot îngriji mai bine de copii e un mit. Ce părere ai?

Dacă e să dezvolt acest subiect, cred că le-aş da dreptate. Contează foarte mult cine dintre părinţi petrece mai mult timp cu copiii. Atâta doar că formula asta nu prea este valabilă pentru familia noastră. Eu sunt mai mult în afara casei, respectiv, Patricia şi Răzvan sunt mai mult cu mama lor. 

Ce lecţii de educaţie ai luat de acasă şi le-ai transmis copiilor tăi?

Nici nu ştiu cu ce să încep. Am fost unicul copil în familie, de aceea părinţii mei au investit foarte mult în educaţia mea. Primul lucru care îmi vine acum în minte este acela cum mama mă învăţa să nu mint, şi multă vreme eu nu înţelegeam cum afla ea atunci când spun minciuni şi când nu. Pe copiii mei îi învăţ acelaşi lucru. Minciuna se întoarce ca bumerangul înapoi. Acum am ajuns la etapa când feciorul meu mă întreabă – cum alfu eu, când el mă minte şi când nu…

Un sfat pentru cititorii revistei „Odoraş”

Un sfat? Să fie sinceri cu copiii lor, şi să nu îi mintă. Pentru că cele mai inocente neadevăruri se transformă cu timpul în ceva foarte grav. Să fie deschişi cu copiii lor. Să răspundă sincer la întrebările provocatoare. „Prea devreme” nu e valabil în asemenea situaţii.

Mulţumesc pentru interviu.

Articolul a fost publicat în revista Odoraş, nr. 8 (77), octombrie 2014

Foto: Vrabie Tatyana

Adaugă comentariu