Povestea unei nașteri: În 24 de ore m-au operat de 4 ori

Povestea unei nașteri: În 24 de ore m-au operat de 4 ori

Andreea K. a trimis povestea ei de naștere cu placenta accreta, în Franța, desprinsă parcă dintr-un film plin de suspans. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de ea și publicată de pagina specializată totuldespremame.ro.

„Am născut la un spital de stat din Franța, la 35 de săptămâni, un băiețel de 3,300 kg. Am avut placenta accreta (o complicaţie dată de inserarea prea adâncă a placentei în peretele uterin- n.red), care însă nu a fost depistată decât în ultimul moment, iar eu nici măcar nu știam ce înseamnă. 

După ce am născut, am înțeles că viața mea a fost în acele zile în mâinile medicilor, o naștere între viață și moarte. S-a întâmplat în data de 31 iulie 2019, eram deja de 2 zile în spital pentru că avusesem sângerări, dar speram că o să mă întorc acasă, să duc sarcina până la termen. 

În seara de 31, la ora 23.45, am avut hemoragie, cu pierdere de 800 de ml de sânge. Moașele au încercat să mă sprijine să nasc natural, dar, de fiecare dată când încercam, pierdeam sânge și leșinam. Mi-au rupt apa, au încercat toate metodele, dar nicio șansă.  Ultima variantă a rămas cezariana, iar după a început lupta între viață și moarte. 

După ce au scos copilul, nu am apucat să îl văd sau să îl aud, pentru că am leșinat. Am avut hemoragie cu pierdere mare de sânge, au fost obligați să îmi facă transfuzii cu 7 pachete de sânge în acea noapte. Între timp, 5 medici se luptau să mă salveze de la moarte. Au fost obligați să îmi scoată uterul ca să mă poată salva și să îmi înfunde arterele.

În 24 de ore, am avut 4 operații. Am stat o săptămână la reanimare, într-un spital din Paris, ca să fie ei siguri că totul e bine. Între timp, copilul era la un alt spital, la neonatalogie. Era bine, sănătos, nu a fost nevoie să stea la incubator, pentru că era deja dezvoltat, doar că nu simțea dragostea de mamă și îmbrățișările mele, eu fiind la un alt spital.

Timpul departe de el mi-a părut foarte lung, dar eram fericită că e bine și că încep și eu să prind putere ca să pot să fiu cât mai repede alături de el. După o săptămână am mers la spitalul în care era și el internat, fiecare în altă secție, dar mergeam foarte des să îl văd și să îi dau să mănânce. După 3 săptămâni am plecat acasă cu puiul meu.

Am avut o șansă la viață, și asta doar datorită medicilor care au fost în acea noapte de serviciu și celor care au venit de acasă ca să mă poată salva. A fost o naștere la care nu mă așteptam, mai ales că până în acea zi de 31 totul a decurs normal. Dar acum suntem bine, sănătoși, și eu și bebe, care e un mare năzdrăvan prematur”.

Sursa: totuldespremame.ro

Adaugă comentariu