„Creierul însărcinat” e un mit sau realitate?
- 2018-06-06
- 2354
Atunci când sunt însărcinate, femeile se plâng adesea de faptul că au pierderi de memorie, că nu se mai pot concentra la fel de bine ca mai înainte de a rămâne însărcinate, acuzând creierul „însărcinat”, dar până de curând această noțiune nu a avut fundament științific și a fost considerat ca fiind doar o poveste din bătrâni.
Însă, un studiu recent, publicat în Jurnalul Medical din Australia, susține că acest creier de gravidă, „creierul însărcinat”, reprezintă un fenomen real care se produce în timpul sarcinii. Cercetătorii au analizat funcțiile cognitive a 709 femei însărcinate și a 521 de femei care nu erau însărcinate, efectuând primul studiu de acest gen de până acum.
Rezultatele studiului au relevat că în comparație cu femeile care nu erau însărcinate, viitoarele mămici nu s-au descurcat la fel de bine la testele care le-au măsurat atenția, abilitățile de luare a deciziilor, de planificare și de memorare. Mai mult, cercetătorii susțin că acest creier de gravidă afectează femeile în mod diferit.
Este normal să ai câte un lapsus de memorie, să uiți câte ceva din când în când atunci când ești ocupată, stresată, sau când nu te odihnești suficient, indiferent dacă ești sau nu însărcinată. Nivelul hormonal este în creștere în perioada sarcinii, ceea ce afectează neuronii din creier - aceste modificări la nivelul organismului, combinate cu noi priorități în viață - care au rolul de a-ți distribui atenția în alte direcții, ar putea explica apariția creierului de gravidă în sarcină.
Creierul de gravidă este ca atunci când pleci dintr-o cameră în alta cu scopul de a lua ceva, dar când ajungi nu îți mai aduci aminte ce trebuia să iei – numai că în perioada sarcinii acest lucru se întâmplă de zece ori pe zi, în fiecare zi.
Se pare că din punct de vedere evoluțional, acest lucru se întâmplă pentru că pierderea memoriei ajută viitoarea mămică să uite orice alte lucruri mărunte, pentru a se putea concentra pe bebeluș.
Ce poți face ca să-ți ajuți creierul „însărcinat” care uită des?
Dormi mai mult, pentru că un somn lung și odihnitor este o metodă ușoară de a rezolva multe astfel de probleme apărute ca efect a unui creier însărcinat. Fă liste, folosește o agendă de planificare, notează-ți lucruri ca să nu le uiți și mai ales, păstrează-ți simțul umorului!
Informații: copilul.ro
Foto simbol: pics.ru