Visele nu sunt întâmplătoare, dar reflectă un eveniment ce a lăsat amprenta asupra noastră
- 2022-04-28
- 456
Prof. univ. dr. Alexandru Vladimir Ciurea ne-a ajutat să înțelegem puțin mai bine fascinanta lume a creierului uman. El ne-a explicat, într-un interviu, ce înseamnă conștiința, ce sunt visele și rolul somnului pentru sănătatea noastră, transmite csid.ro
Conștiința este un mare mister al creierului uman
„Conștiința este un mare mister al creierului uman, prezența mea ca element viu în mediu, orientându-mă perfect, dar și cunoscând interiorul meu, dar și adaptându-mă la ce se întâmplă în jurul meu. Este un alt mister al creierului, cum poate să funcționeze această conștiință”, a explicat prof. Dr. Ciurea.
Profesorul a vorbit despre necesitatea somnului, întrucât creierul trebuie să se odihnească, iar spre seară, activitatea cerebrală scade.
Important de știut este că cel mai bun somn este între orele 22-24.
Visul reflectă ce ai stocat tu în memorie
Somnul are două părți: una profundă și REM. În REM, este o parte foarte interesantă: visele.
„Visăm de obicei activitatea pe care o avem de făcut mâine sau visam ceea ce ni s-a întâmplat și a lăsat o amprentă asupra noastră. Stocarea acestor informații din jur rămân în memorie și seara reapar”, spune medicul.
„Persoanele care consumă anumite substanțe au vise complexe și mai colorate”, precizează acesta.
Pe scurt, am putea spune că „visul reflectă, de fapt, ce ai stocat tu în memoria ta și apare în timpul nopții”.
„Sunt mari personalități, care în timpul visului au primit de la divinitate informații. Mendeleev a spus că dimineața a scris tabelul care i-a fost transmis peste noapte, însă el lucrase ani și ani de zile înainte și a acumulat informații”.
Somnul poate scădea riscul dezvoltării demenței
„Celula nervoasă – în timpul somnului profund – sunt niște celule mai mici în jur care o ajută, o curăță, îi dau apă, ca să poată să lucreze pentru a doua i. Aceste celule mici – microglie – îndepărtează toate elementele non necesare pe celula nervoasă”, explică prof. univ. dr. Alexandru Vladimir Ciurea.
De asemenea, datorită proceselor din timpul somnului, oamenii scad riscul de a face demență.
Sursa foto: noi.md