Odoraș.

Odoraș.

Linex

Vaccinarea copiilor în UE: da sau ba?

Vaccinarea copiilor în UE: da sau ba?

”Să îmi vaccinez sau nu copilul?” este întrebarea pe care şi-o pun toţi părinţii încă din primele zile de viaţă ale celui mic. O mare parte dintre ei aleg să nu îl imunizeze, iar numărul lor este în creştere. Există ţări în care vaccinarea copiilor este obligatorie, iar sancţiunile pentru părinţii care refuză sunt dure, dar există și țări în care părinții decid dacă le fac copiilor sau nu un vaccin sau altul. Vedeți mai jos care este legislația în țările din UE la capitolul vaccinuri.

În Franţa, de exemplu, părinţii sunt obligaţi să îşi vaccineze copiii împotriva poliomelitei, a difteriei şi tetanusului. În caz contrar aceştia pot ajunge chiar în instanţă, deoarece nevaccinarea împotriva bolilor enumerate mai sus este încadrată de autorităţile franceze la categoria ”rele tratamente aplicate minorului”. La începutul acestui an, doi părinţi francezi au fost condamnaţi la două luni de închisoare cu suspendare după ce au refuzat vaccinarea copiilor împotriva tetanosului şi poliomielitei, pe motiv că aceasta le face mai mult rău decât bine celor mici.

În Italia sunt obligatorii patru vaccinuri: difteric, tetanic, polio şi hepatita B. primul vaccin se face la vârsta de trei luni a copilului, inclusiv cel împotriva hepatitei B, vaccin care în România se face în primele 24 de ore de viaţă ale copilului.

În Belgia copiii nu pot fi înscrişi la şcoală dacă nu au făcut vaccinurile DTP, Hub, antipolio, hepatitic B, ROR, antipneumococic şi antimeningococic.

În Germania nu este obligatoriu niciun vaccin. Sunt recomandate sugarilor şi copiilor vaccinurile: DTP, Hib, antipolio, hepatitic B, antivaricelic, antipneumococic şi antimeningococic. Sugarii nu sunt vaccinaţi la naştere. Doar în cazuri de risc înalt se recomandă vaccinul hepatitic B la naştere.

În Olanda nu este obligatoriu niciun vaccin, iar vaccinurile recomandate sugarilor şi copiilor mici sunt: antipolio, Hib, DTP, hepatitic B şi ROR. Nu intră în schemă vaccinul BCG, iar la naştere nu este obligatoriu/recomandat niciun vaccin.

În Spania nu este obligatoriu niciun vaccin, iar cele recomandate copiilor sunt: DTP, antipolio (VPI), Hib, hepatitic B, MMR (ROR) şi antimeningococic. Nu intră în schemă vaccinul BCG, iar la naştere nu este obligatoriu/ recomandat niciun vaccin.

În Marea Britanie nu este obligatoriu niciun vaccin, iar cele recomandate copiilor sunt vaccinurile DTP, antipolio, Hib, ROR şi antimeningococic C. Vaccinul BCG este recomandat la vârsta de 10‑14 ani şi doar în cazuri de risc înalt, la naştere.

În Australia autorităţile nu le vor mai dea ajutoare părinţilor care refuză să-şi vaccineze copiii. În prezent, australieni pot opta să nu le facă copiilor lor anumite vaccinuri din motive religioase sau medicale, ori declarând pe proprie răspundere că se opun vaccinării, dar ei primesc în continuare alocaţii pentru creşterea copiilor. Însă conform noilor reglementări, care vor intra în vigoare în ianuarie 2016, părinţii nu vor mai primi ajutoare de la stat dacă refuză vaccinarea pe proprie răspundere. 

Sursa, foto: cuvantul-ortodox.ro

Share:

Articole recomandate