Pro sau contra uniformei școlare?

Pro sau contra uniformei școlare?

An de an, înainte de începerea anului școlar, începe și veșnica dilemă a părinților – pro sau contra uniformelor școlare. Ca de obicei, părerile sunt împărțite. Mulți consideră uniformele anoste și lipsite de gust, în timp ce tabăra adversă le vede drept o menținere a unui nivel de decență și seriozitate în cadrul unei instituții de învățământ.

Atâta timp cât uniformele școlare nu sunt adoptate drept element obligatoriu din recuzita elevului, vor exista mereu voci pro și contra lor. În lista de dezavantaje, de obicei se înscriu următoarele motive:

•          Unii părinți nu își permit să cumpere copilului o uniformă, mai ales că asta trebuie îmbrăcată cinci zile în săptămână. Atunci părintele trebuie să cumpere încă una de schimb. Dacă aceasta nu este obligatorie, elevul îmbracă ce-i place. 

•          Dacă e să ascultăm părerea elevilor, unii sunt împotriva uniformelor pentru că acestea sunt prea tradiționale, iar acest lucru le displace.

De cealaltă parte drept avantaje pot fi considerate:

•          Uniforma menține un nivel minim de decență și seriozitate în cadrul școlilor.

•          Scade nivelul de concurență și chiar agresivitate în rândul elevilor.

•          Promovează disciplina. Astfel, studiile vin pe primul loc, elevilor nefiindu-le distrasă atenția de la fuste scurte sau tricouri cu inscripții haioase.

Am cerut părerea unor părinți cu copii de școală care ne-au spus că:

Sunt pro uniforme școlare, din simplul motiv că acestea reprezintă anumite cheltuieli la început de an școlar și nu necesită veșnice reînnoiri de garderobă deoarece colegul are haine de firmă, iar copilul tău vrea la fel. Dar sunt împotriva uniformelor impuse forțat de instituția unde învață copilul”, spune Natalia Bodiu.

Eu sunt copilul care a purtat uniformă şcolară. Mai ţineţi minte uniformele cafenii din perioada sovietică? Nu mi-au plăcut pentru că erau plicticoase şi urâte, iar primăvara-vara era sufocant în ele. Copiii mei învaţă la o şcoală ce nu îi obligă la un anumit standard vestimentar: culoare, model, parametri. Dar nu acesta a fost argumentul în favoarea alegerii acestei şcoli. Calitatea educaţiei şi dezvoltarea armonioasă a copiilor a fost determinantă în decizia noastră. Dacă ar fi avut sistemul uniformelor ne-am fi conformat cu anumite sugestii. Important este ca elevii din şcolile „uniformizate” să aibă acces la o paletă mai variată de stiluri păstrându-şi nucleul identitar al liceului. La fel cred că este bine ca şcolile fără sistem de uniforme să stabilească un minim dress code astfel încât să nu te pomeneşti la lecţii cu haine potrivite pentru nuntă sau plajă”, spune o altă mamă, Ina Prisăcaru.

Piața deja începe să abunde în uniforme școlare diferite ca model, preț și calitate. Nouă însă ne-a făcut cu ochiul colecția Vivi Art Boutique. “Ideea de a crea uniforme școlare o am de mai multă vreme și atunci când am creat-o m-am gândit la faptul că hainele pe care le poartă copiii zi de zi la școală nu pot fi o povară, ci o plăcere. De multe ori am remarcat că unele eleve de liceu arată ca niște studente de facultate, or, tendința de a fi îmbrăcată modern este una firească. De aici și conceptul colecției școlare marca Vivi Art Boutique de a fi una modernă și stilată”, spune Evelina Zara, cea care a pus suflet în fiecare piesă a noii colecții începând de la cămăși, pantaloni, sacouri, sarafane, fuste,  topuri, rochițe și terminând cu paltoanele.

Apropo, una dintre noutățile acestui sezon este culottes – fusta-pantaloni. Culorile disponibile - albastru închis, negru, sur deschis, sur închis. Uniforma Vivi Art Boutiq este creată astfel încât să respecte codul vestimentar al oricărei instituții de invățământ din Moldova. Uniformele Vivi Art nu sunt tradiționale, după cum spun unii elevi. Seturile conțin mai multe piese care le permite părinților să nu facă cheltuieli suplimentare pentru a mai procura un set de schimb.

Uniforma de la Vivi Art Boutique este nu doar modernă, ci și foarte calitativă. Este creată din stofe italiene, naturale - coton, mătase, lână, cașmir. Astfel, calitatea uniformei îi va scuti pe părinți de cheltuieli suplimentare pentru a suplini unele piese de vestimentație ieșite din uz pe parcursul anului școlar.

Toată colecția de școala este disponibilă începând cu data de 1 august. Prețurile sunt destul de accesibile și încep de la 300 de lei.

Adresa showroom-ului de unde pot fi procurate toate aceste minunății este Chișinău, str. Mihai Eminescu 51A (lângă hotelul Nobil). Programul de lucru - de luni până duminică de la 9.00 la 19.00. Pentru mai multe detalii puteți apela numărul de telefon 061000404.

Foto: gazeta.ru, Vivi Art Boutique

Adaugă comentariu