Laura Cosoi despre perioada postpartum: Eram ca un animal cu puiul, geloasă pe Cosmin și dacă o lua de lângă mine și o ducea în camera de alături

Actrița Laura Cosoi împărtășește cu urmăritorii săi cele mai importante momente ale vieții și nu de puține ori este foarte sinceră și deschisă. De această dată,  vedeta a publicat un material pe blogul său unde vorbește despre perioada postpartum, nașterea și stările prin care a trecut.

Eu și Cosmin ne-am dorit foarte mult un copil. Pentru că am avut întotdeauna o relație bună soț-soție, am simțit că nivelul următor al experienței noastre împreună e să devenim părinți. Am trăit momente fantastice după ce am rămas însărcinată și astea sunt lucruri despre care ți-am mai vorbit. Este adevărat că povestesc lucrurile bune prin care trec fiindcă îmi vine natural să văd partea plină a paharului. Dar, dacă îți amintești, ți-am mărturisit și acele lucruri pe care nimeni nu ți le spune înainte despre sarcină.

Eu am fost neliniștită mai ales în primul trimestru, atunci când nu știi prea multe despre copil și orice sângerare, crampă sau contracție te duc cu gândul că poate s-a întâmplat ceva. Oare copilul e bine, îi mai bate sau nu inimioara? Până pe la vreo 12 săptămâni sunt o mulțime de semne de întrebare, însă e necesar să ne raportăm corect la aceste necunoscute, care, de altfel sunt și firești.

E un lucru minunat să dai viață unui copil, mai ales într-o lume în care femeile rămân din ce în ce mai greu însărcinate. Ca să ne bucurăm de toată perioada asta e important cred să comunicăm bine cu soțul, cu cei dragi, să facem lucruri care ne plac, să ne relaxăm, să privim înainte și mai ales să ne rugăm. Pentru mine rugăciunea a fost salvatoare în multe situații când mă simțeam cuprinsă de anxietate. M-am gândit adesea în această perioadă că Dumnezeu știe cum e mai bine și am lăsat totul în mâinile Lui.

Alte motive de anxietate pot porni de la transformările fizice. Vezi cum tot organismul ți se schimbă pentru a face loc noii vieți. În cazul acesta, un efect fantastic îl au acceptarea și adoptarea unui regim sănătos de viață. Psihicul se întărește și prin sport, alimentație corespunzătoare, meditație și exerciții de respirație. Eu am făcut sport în sarcină – nu atât cât mi-aș fi dorit, am meditat regulat și am făcut exerciții de respirație, am avut mese dese și am băut multe lichide. Toată sarcina este, de fapt, ca un dans în doi. Încerci să te armonizezi cu micul partener, deși nu e întotdeauna ușor. Asta pentru că, așa cum spuneam, în primul trimestru poți fi copleșită de incertitudini, dar în al doilea e deja mai bine. Ai mai multă energie, burtica se vede, însă, când ajungi în ultimul trimestru e copleșitor. Ești mai grea, poate nici respirația nu mai e chiar firească, transpiri mai mult, nu poți face efort, iar dacă mai ai și alți copii e super solicitant, cu atât mai mult cu cât nici somnul nu e de calitate.

După asta urmează nașterea, pe care fiecare mamă o vede în felul ei. Unele povestesc că despre o experiență aproape mistică, de o fericire până la Cer și înapoi (mă număr printre ele). Pentru altele, e total diferit. Nu trebuie să condamnăm, nici să judecăm, ci să exersăm empatia și să ascultăm cu inima deschisă orice poveste, chiar dacă e diferită de cea pe care ai trăit-o tu. Spre exemplu, îmi imaginam că după ce-o s-o nasc pe Rita voi exploda pur și simplu de fericire. Am fost, într-adevăr fericită, dar nu numai. Am trăit și sentimente neașteptate. N-aș fi crezut să simt dureros faptul că ne-am despărțit. Poate nu e logic, dar ce treabă are logica aici?

În primele două săptămâni după nașterea Ritei nu am ieșit deloc din casă, pentru că am vrut să o cunosc, să-mi dau seama care sunt nevoile ei. Pur și simplu, eram ca un animal cu puiul, geloasă pe Cosmin și dacă o lua de lângă mine și o ducea în camera de alături. Am stat la dispoziția copilului zi și noapte, iar în primul an de viață al Ritei am avut doar câteva proiecte, strecurate printre momentele când trebuia s-o alăptez. Mie asta mi s-a părut cel mai greu. Sunt o persoană destul de liberă, iar la un moment dat, interdependența mamă-copil, faptul că nu aveam mai mult timp pentru proiectele mele m-a făcut să resimt lipsa unui rost, altul afară de cel de mamă. Îmi iubesc foarte mult copiii și am avut și noroc. Ai mei nu au plâns continuu, nu au avut colici, dar cu toate astea s-au adunat destule nopți nedormite, ba cu alăptat, ieșit dinți, ba febră, un vis urât sau cine știe mai ce. Ziceam la un moment dat că în 4 ani nu am avut o noapte dormită cap-coadă, ceea ce la un moment dat e istovitor, poți să ajungi la o oboseală cronică și stări de anxietate, pe care eu le combat cu alimentație sănătoasă, sport și meditație. De-aia îți vorbesc atât despre lucrurile astea. Mie îmi sunt utile și poate cineva se folosește de experiența mea.

Acum, că și Vera e deja măricică și merge la creșă, simt că mi-am recăpătat cumva un timp al meu.

Sursa: lauracosoi.ro