Odoraș.

Odoraș.

Zincimun

Alimentul ieftin care poate preveni diabetul și bolile cardiovasculare

Alimentul ieftin care poate preveni diabetul și bolile cardiovasculare

Sardinele sunt bogate în acizi grași Omega3. Aceștia reglează nivelul colesterolului și pot preveni apariția bolilor cardiovasculare, arată un nou studiu al oamenilor de știință. Mai mult, sardinele ar putea reduce riscul de apariție a diabetului de tip 2, scrie csid.ro

În cadrul studiului realizat de cercetători de la Universitatea Oberta de Catalunya din Spania, 152 de participanți cu vârsta peste 65 de ani, diagnosticați anterior cu prediabet (valori ale glicemiei între 100 și 124 mg/dL), au fost trecuți pe regimuri speciale pentru a împiedica evoluția condiției medicale în diabet de tip 2.

Consumul de sardine, asociat cu un risc scăzut de a dezvolta diabet

Un grup anume le-a atras atenția experților, respectiv cel în care participanții fuseseră rugați să consume săptămânal cel puțin 2 cutii de sardine în ulei de măsline.

Foarte important: voluntarii au fost rugați să consume sardinele cu tot cu oase. Asta, deoarece oasele de pește sunt bogate în calciu și vitamina D. Aceste substanțe nutritive au rol esențial pentru numeroase funcții în organism.

Astfel, savanții au observat că riscul participanților din acest grup de a dezvolta diabet, la un an de la începerea regimului, era de doar 8%, în comparație cu 37%, cât se notase la debutul studiului.

În cazul grupului care urmase un alt regim, acest risc era de 22% la finalul studiului, în comparație cu 27% cât fusese înregistrat la debutul cercetării.

Sardinele scad colesterolul și reglează tensiunea arterială

Dar îmbunătățiri au fost observate și în privința altor parametri. De exemplu, experții au constatat că „grupul cu sardinele” prezenta o scădere a rezistenței la insulină. De asemenea, s-a constatat o creștere a nivelului colesterolului „bun” HDL, o reglare a nivelurilor hormonale și o scădere a trigliceridelor, precum și a tensiunii arteriale.

 

 

Sursa foto: thespruceeats.com

Share:

Articole recomandate