Hrană sănătoasă de luni până duminică. Află de unde poţi procura produse naturale.

Hrană sănătoasă de luni până duminică. Află de unde poţi procura produse naturale.

 

În ultimul timp tot mai des auzim informații „șocante” despre un produs sau altul, iaurturile au adaosuri nesănătoase, fructele au nitrați, carnea și peștele sunt tratate adesea cu chimicate, ca să pară mai proaspete, produsele din borcane au tot felul de conservanți, nici cei mai simpli biscuiți, uneori, nu sunt siguri. Și atunci te întrebi, ce să mănânci? Și mai ales, cu ce să-ți hrănești copilul? Mai există alimente sănătoase și nemodificate genetic? 

Persoanele cu experienţă de viaţă spun, mai în glumă, mai în serios, că: „cea mai sănătoasă şi bună mâncare e cea care se plimbă prin coteţ”. Afirmaţia e sută la sută adevărată. Atâta timp cât ştim că am crescut şi hrănit păsările şi animalele doar cu cereale şi buruieni fără adaosuri chimice, vom avea certitudinea că şi noi o să fim sănătoşi. În cele din urmă suntem ceea ce mâncăm. Nu e doar la modă să ai grijă de regimul alimentar al familiei, dar în primul rând e o necesitate vitală.

Atenţia părinţilor sporeşte atunci când procură produse alimentare pentru copii şi familie. Ne asigurăm ca termenul de valabilitate să fie bun, iar data fabricării să fie recentă. Ţinem la sănătatea familiei, astfel învăţăm să citim şi unii indici şi componenţi chimici prezenţi în mâncare. Dacă avem părinţi, ori rude la ţară suntem fericiţi pentru că mai primim colete cu produse alimentare ecologic pure. Puţine magazine oferă o gamă variantă de alimente care nu conţin soia, amidon, ori coloranţi. E greu, dar nu şi imposibil să oferi un regim alimentar sănătos familiei tale.

Ştiaţi că în Chişinău există un magazin de produse alimentare naturale? 

KARO este locul pe care l-am descoperit recent și pe care orice mamă şi soţie responsabilă o să-l numească indispensabil. Pe rafturi găseşti o gamă variată de produse naturale. Stocul produselor din carne de pui, găină, cocoş, raţă mută, iepure, prepeliţă şi vită, este suplinit zilnic. Un alt tip de produs din carne cu gust făcut ca acasă sunt cârnăciorii din pui, vită-porc şi grill. Puteţi procura şi tocătură de carne, aceasta este pregătită pe loc din bucăţile de carne pe care le alegeţi. Asta înseamnă că ştii ce cumperi. Magazinul colaborează cu gospodăriile ţărăneşti mici din localităţi precum Drochia, Ivancea, Edineţ, Călăraşi, Bălţi şi Teleneşti, ceea ce înseamnă că produsul nu este injectat cu soluţii şi aditivi, pentru ca produsul să se menţină cât mai mult timp pe raft. Mărfurile sunt însoţite de certificate veterinare sanitare în care este indicată ora, ziua şi data fabricării, iar cumpărătorul le poate solicita.

Magazinul a reuşit deja să fidelizeze clienţii prin simplu fapt că oferă calitate şi siguranţă. Printre clienţii fideli sunt şi câteva grădiniţe private care zilnic procură produse din carne. O bună parte dintre cumpărători fac rezervări a produselor în prealabil, sunând direct la local. Magazinul oferă şi servicii de livrare a mărfurilor la domiciliu. Cumpărătura în sumă de 300 lei este livrată gratis în raza oraşului Chişinău, iar dacă preferaţi să procuraţi ceva mai puţin, achitaţi 30 lei pentru livrare. 

Ceaiurile de la mănăstire sunt un alt produs de top al magazinului

Călugării de la mănăstirea “Naşterea Domnului” din Zăbriceni Edineţ, sunt cei care adună şi usucă ierburile pentru ceai. Produsul este 100 % natural, varietatea de ierburi este mare, iar preţul este cât se poate de accesibil. Mierea de albini naturală este un alt produs pe care îl puteţi comercializa. Puteţi alege dintr-o gamă variată: polifloră, tei, de mai şi cu adaos de miez de nucă.  

Uleiurile din seminţe de struguri, din seminţe de dolveac şi nu doar, le puteţi procura la preţuri unice

Magazinul este o cămară de bunătăţi pe care veţi fi surprinşi să le descoperiţi. Puteţi procura făină din semniţe de struguri, făină din armurariu, făină din seminţe de in şi asta nu e tot. Condimentele sunt şi ele fără aditivi şi surplusuri de sare. Ce-şi mai poate dori o gospodină?  Doar să-şi bucure soţul cu un vin bun pe care altfel îl procuri doar din vinoteci. Producători precum: “Equinox, Carpe Diem, Vinăria Nobilă şi Asconi” sunt şi ele mărci ce pot completa o masă copioasă. Magazinul colaborează şi cu marca italiană “Casa Rinaldi”. Cunoscătorii pot confirma faptul că alimentele italiene sunt o bombă de sănătate, de aceia şi-s longevivi, ţin la alimentaţia lor.

Magazinul „KARO se află pe str. Puşkin 35 (intrare de pe str. Alexandru Cel Bun), activează 7 zile din 7 cu program de lucru 9:00-21:00. Renunţând astăzi la fast food-uri şi produsele alimentare de import cu termen de valabilitate mare, ne asigurăm sănătatea noastră şi a familiei.

 

 

Foto: facebook.com

 

Adaugă comentariu