Mamele din Moldova pot contribui la îmbunătățirea sistemului de îngrijire în perioada pre și postnatală
- 2018-03-27
- 2506
Maastricht University în colaborare cu London School of Hygiene and Tropical Medicine invită mamele care au născut în ultimii 4 ani (2014- 2017) în Republica Moldova, să participe la un sondaj ce face parte dintr-un studiu de teze științifice.
Astfel, experiența voastră din perioada prenatală, nașterii și postnatală va ajuta să fie identificate barierele din cadrul sistemului de sănătate, care împiedică femeile din Republica Moldova să beneficieze de o îngrijire adecvată în perioada dată.
Mamele care doresc să participe la acest studiu au nevoie de aproximativ 15 minute pentru a răspunde la întrebări, iar confidențialitatea lor va fi protejată în totalitate, fără a li se cere informații personale.
Chestionarul privind barierele în calea accesării îngrijirii de bună calitate a mamei în perioada pre și postnatală în Republica Moldova poate fi completat făcând click pe link-ul ce urmează:
https://maastrichtuniversity.eu.qualtrics.com/jfe/form/SV_6i2LDzBQweI4Ocl
Scopul general este de a spori cunoștințele subiectului dat și de a oferi informații pentru îmbunătățirea accesului la o îngrijire adecvată a mamei în perioada pre și postnatală în Republica Moldova.
Foto simbol: 7ya.ru