Bărbații despre sarcină și naștere. Radu Sârbu, ex O-Zone: Mi se pare magie pură să porți o viață în tine!
- 2018-01-30
- 6513
Și dacă noi, după aproape 19 ani, mai fredonăm și azi „Dragostea din tei”, tot de atâția ani, el o trăiește. O-Zone a trecut, iar dragostea față de soția lui, Ana, a rămas, ba chiar a dat și roade. Radu Sârbu, ex-membrul formației, cântăreț și producător muzical, se bucură de mari succese, fiind cunoscut și apreciat pentru tot ceea ce face. Cu toate acestea, trofeele de neprețuit din viața lui sunt cei trei copii: Anastasia-Dalia, Eva-Maria și David-Nicolas. Provocat de către Odoraș să retrăiască unele momente în cadrul rubricii „Bărbații despre sarcină și naștere”, tăticul, originar din Republica Moldova, dar stabilit la București, ne vorbește despre o avalanșă de emoții, mai mult, ne face să le simțim chiar.
„Fiecare copil a fost o surpriză, una frumoasă, dar mereu neașteptată. Ne-am dorit dintodeauna copii, dar am lăsat să se întâmple de la sine, când a vrut Dumnezeu”, ne spune Radu Sârbu.
Și dacă azi, femeile își anunță sarcina cu baloane și fel de fel de mesaje originale, cu 12 ani în urmă, se pare că era destul un test de sarcină cu indicatorul pozitiv. „Eram pe atunci doi copii mari într-o garsonieră mică și nu știam ce ne rezervă viitorul. Soția mea nu a trebuit să fie deloc inventivă pentru că testul de sarcină în sine a fost o imensă surpriză după ce am reveit acasă dintr-un turneu. Așteptam rodul iubirii noastre și așa a venit pe lume prima noastră fetiță, Anastasia-Dalia”.
Apoi, cuplul a început să viseze la un al doilea copil, însă după mulți ani, au renunțat și s-au obișnuit cu ideea că vor avea doar unul. Cu toate acestea, micuța Anastasia își dorea enorm o surioară, deci se ruga mereu.
„Într-o bună zi, rugaciunile Anastasiei au fost auzite și în una din diminețile noastre, Ana, cu zambetul pe buze și fără să-mi zică nimic, s-a întors în pat cu un test de sarcină pozitiv... A fost cea mai fericită dimineață. Imediat am anunțat fetița mai mare, Anastasia, iar bucuria e mai complicat de redat prin cuvinte. La opt ani distanță, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu al doilea copil, Eva-Maria”. Dar se pare că surprizele nu se termină aici...
„David-Nicolas (al treilea copil) cu siguranță ne-a luat pe toți prin surprindere. După o vacanță „all inclusive”, Ana se simțea rău. Am tot pus asta pe seama alimentației complet diferite, pentru că ea la acel moment lua contraceptivele prescrise de medicul său, iar testul de sarcină ieșise negativ. Totuși, Ana a mers la medic pentru o banală investigație unde a făcut și o ecografie. La întoarcere la birou nu a fost nevoie de cuvinte, m-a privit cu ochii plini de lacrimi și iubire și am înțeles totul... A durat câteva clipe să-mi revin din starea de „șoc”, or, nu m-am imaginat niciodată tată a trei copii! Acasă, când au aflat vestea a fost o imensă bucurie pentru restul familiei. Universul a dorit să ne mai binecuvanteze cu o minune, pentru asta sunt extrem de recunoscător!”
Să ai acasă o soție însărcinată de trei ori, cu siguranță nu e atât de ușor, dar când vine vorba de frumusețea acesteia, nu e loc de cuvinte. „Acum dacă e să fiu foarte sincer, e ca și cum ai avea un bebe mare, mofturos, pofticios și mereu nemulțumit. Hormonii se distrează în toate felurile și totuși femeile însărcinate au o seninătate și o frumusețe aparte atunci când poartă un prunc. Mi se pare magie pură să porți o viață în tine”.
Cât de pofticioasă a fost Ana Sârbu în perioada de sarcină ne zice tăticul, care nu uită nici de poftele sale. „În general poftele soției mele au fost din cele mai banale, dulciuri, ciocolată, alimente sărate. Cred că o singură dată am fost trimis în mijlocul nopții după un pepene roșu, sincer, nu mai țin minte dacă l-am și găsit. În schimb, poftele mele erau foarte mari, reușeam să golesc frigiderul de ciocolată în mijlocul nopții. Probabil se transmitea de la Ana”.
Ei, ce femeie nu și-ar dori să fie iubită, protejată, alintată, cu atât mai mult în perioada de sarcină? „Cred că în perioada sarcinii femeia are nevoie să se simtă în primul rând iubită și protejată. Tot ce se întâmplă în exteriorul ei îi afectează foarte mult interiorul, de aceea cred că bărbații ar trebui să se înarmeze cu răbdare și să fie pe cât posibil grijulii și protectivi posibil. Ne plăcea să facem glume atunci când cineva ne întreba ce mai facem, dacă suntem bine etc. De fiecare dată răspundeam: „Da, mulțumim, suntem însărcinați!”
E un trend sau nu, e admirabil când bărbații aleg să se afle și ei în sala de naștere, iar Radu Sârbu a trăit această experiență nu o dată, ci de trei ori.
„Nu cred că e vorba de trend, e ceva normal și cred că e o simplă opțiune pentru fiecare în parte. Eu am făcut-o de fiecare dată. Nu există experiență mai frumoasă decât să-ți vezi puiul în prima secundă a vieții lui, așa cum este el inocent și pur. Este o cascadă de emoții, ce te învăluie încât ai senzația că plutești o perioadă în imponderabilitate. Evident, trebuie să fii pregătit să intri într-o sală de naștere, iar soția să fie de acord cu prezența partenerului”.
Atunci când un cuplu decide mai mult sau mai puțin să aibă nu doar un copil, se confruntă și cu anumite provocări. Care o fi în familia Sârbu?
„Provocarea cea mai mare atunci când ai mulți copii este să renunți în mare parte la timpul tău liber. Copiii au nevoie ca părinții lor să le fie alături cât mai mult posibil. Nu există jumătăți de măsură în educația unui copil, iar faptul că trebuie să renunți la ocupațiile și hobby-urile preferate în favoarea copiilor tăi cel puțin pentru o perioadă, pune în dificultate multe cupluri. Cred că un program bine stabilit și un pic de echilibru în toate ar putea salva multe cupluri cu mulți copii”.
Nu e ușor să îi naști, cu atât mai mult să îi crești. Dacă să vorbim despre educație, rolurile se împart și aici în egală măsură, atât pentru Ana, cât și pentru Radu.
„Noi am încercat să ne organizăm cât mai bine în privința copiilor astfel încât să aibă parte de iubirea și atenția ambilor părinți. Pe lângă rutina zilnică, care începe cu spălatul pe dinți și micul dejun împreună, avem multe activități de weekend, cum ar fi: mersul pe bicicletă, role sau patine, care sunt în responsabilitatea mea. În tot ce fac alături de ei, încerc să fiu un exemplu, nu doar prin cuvinte, dar și prin fapte. În opinia mea, ambii părinți, în egală măsură trebuie să fie responsabili de creșterea copiilor”.
Au trei copii minunați, e cert, iar activitățile ce nu lasă loc de plictiseală în familia lor sunt destul de numeroase. Iar dacă apare un conflict, ca în orice familie, părinții știu să remedieze situația în cel mai educativ mod.
„Pe lângă desenat, lego, jucării, mașinuțe, păpuși etc., „PlayStation” este una din ocupațiile noastre preferate, în serile de iarnă când stăm în casă. Copiii se distrează foarte bine cu ajutorul jocurilor video de dans, iar noi, preferăm această variantă în locul tabletelor și telefoanelor. Așa interacționează toți trei, fac mișcare, dansează și se distrează la maximum. Evident, uneori mai scapă situația de sub control, avem și mici conflicte și neînțelegeri, fiind trei copii de vârste diferite. Însă, cred că este foarte important, după ce se liniștește „furtuna”, să vorbești și să le explici unde au greșit, iar puterea exemplului este cea mai bună lecție pentru ei”.
Cu peste 19 ani de iubire și 16 de căsnicie, familia Sârbu inspiră, reprezentând un exemplu pentru mulți dintre noi. „La bază stă cu siguranță iubirea, respectul reciproc și un echilibru în toate” , adaugă bărbatul și tatăl Radu Sârbu la întrebarea noastră despre cheia unei căsnicii de succes.
Foto: arhiva personală