5 rețete cu citrice, recomandate de Andreea Raicu, ce previn îmbătrânirea tenului
- 2017-01-30
- 3379
Vitamina C este ingredient de bază în multe creme pentru față, pentru că ajută în sinteza colagenului, o proteină care menține elasticitatea și fermitatea pielii, previne ridurile și grăbește cicatrizarea unor răni, de exemplu, cele produse de acnee.
Vedeta de televiziune din România, Andreea Raicu, susține că din citrice poți face măști sau le poți aplica direct pe piele – daca nu ai tenul uscat sau sensibil.
Mască nutritivă cu mandarine
În ritualurile tale de frumusețe și în orice rețete antiaging folosești include și masca hrănitoare din mandarine. Pentru prepararea ei, ai nevoie de o lingură de suc de mandarine şi de două linguri de miere. Amesteci totul bine până se formează o pastă și o aplici pe piele. După zece minute te clătești și folosești crema de față obișnuită. Îmbunătățirea texturii tenului este vizibilă încă de la prima mască. Folosește-o săptămânal sau de două ori pe lună.
Din mandarine poți face și gomaj din o ceașcă de sare de mare, una de ulei de măsline și două linguri cu suc de mandarine. Acest amestec exfoliază ușor pielea corpului. Câteva minute masezi cu mișcări circulare și apoi te speli cu apă călduță. Pielea îți va mulțumi!
Revitalizare cu grepfrut
În fiecare dimineață, îți poți reînviora chipul folosind masca-minune cu grepfrut. E simplu de făcut din trei lingurițe de făină de ovăz, două lingurițe de pătrunjel tocat, 50 ml de suc de grepfrut și o linguriță de ulei de măsline. După ce amesteci faina de ovăz, pătrunjelul și uleiul, torni treptat sucul până devine o pastă. O aplici pe față, gât și decolteu și o lași un sfert de oră să-și facă efectul, apoi clătești cu apă caldă. Grepfrutul revitalizează celulele pielii și conferă tenului suplețe și aspect întinerit.
Rețete antiaging cu portocale
Coșurile sunt o problemă care îți afectează aspectul estetic. Din fericire, o poți rezolva cu remedii naturale, din portocale - fructe care au proprietăți miraculoase împotriva acneei. Acestea nu doar că previn apariția coșurilor, dar le și îndepartează în scurt timp.
Dă pe răzătoare coaja unei portocale și o amesteci cu puțină apă ca să devină o pastă omogenă. În fiecare zi, până se vindecă, aplică această compoziție pe zonele afectate. Se recomandă în special tenurilor grase și mixte, care sunt predispuse la acnee și puncte negre, dar poate fi folosită și dacă ai tenul normal și uscat (săptămânal, pentru că poate usca pielea). Este un remediu care dă luminozitate tenului și reduce excesul de sebum.
Vrei să împrospătezi aspectul pielii după o noapte nedormită? Portocalele sunt remediul. Stoarce două fructe medii, pune sucul în congelator și, la nevoie, rulează pe față câte un cub de gheață pentru a alunga oboseala.
Foto: youtube.com