Grupa de sânge ne face mai predispuși anumitor boli. Află care sunt acestea pentru grupa ta!
- 2019-08-12
- 2671
Grupele sanguine și sistemul imunitar sunt corelate, practic ele se influențează reciproc. Cu alte cuvinte, grupele sanguine sunt elemente de bază ale sistemului nostru imunitar. Astfel, fiecare grupă este predispusă anumitor boli pe care ar fi bine să le cunoști.
Grupa 0 (I). Persoanele cu această grupă au o consistenţă mai subţire a sângelui, un sistem imunitar puternic, secreţii bogate ale acizilor în stomac şi, în general, sunt longevive. Însă au anumite sensibilități la alergeni și predispoziții pentru afecțiuni precum sunt astmul, hipotiroidism, dar și afecțiuni ale sistemului digestiv din cauza acidității gastrice crescute. În cazul acestor persoane este recomandată o dietă cu puțină carne grasă și bogată în pește. Este indicat să se consume lactate și fructe cu moderație. Exercițiile fizice trebuie să fie de tipul celor intense – aerobic, jogging.
Grupa A (II). Persoanele care au această grupă sanguină sunt vulnerabile în fața infecțiilor respiratorii. De asemenea, sunt predispuse riscului de a dezvolta boli cardiovasculare, diabet zaharat sau anumite tipuri de cancer. Totodată, oamenii cu grupa A au un nivel mai mare de cortizol, hormonul stresului, în organism. Le este recomandată alimentația de tip vegetariană. Activitățile fizice ideale pentru ei sunt exercițiile de tip yoga sau pilates.
Grupa B (III). Aceste persoane au predispoziție spre boli legate de vezica urinară, la alergii alimentare, boli cardiovasculare, dar și a riscului bolilor inflamatorii. Pot mânca fără probleme carne cu valori proteice consistente, precum este carnea de vită, peşte şi miel dar și ouă, lactate, paste făinoase. Activitățile fizice ideale pentru ei sunt înotul, tenisul, mersul pe bicicletă.
Grupa AB (IV). Persoanele cu această grupă nu sunt predispuse la alergii sau la boli cardiovasculare. În cazul lor a fost observată o incidență crescută a cancerului la stomac. Oamenii care au această grupă de sânge sunt sfătuiţi să adopte o dietă bazată mai mult pe legume şi fructe, și mai puțină carne. Activitățile fizice indicate în cazul lor sunt cele mai puțin solicitante.
Sursa: doctorulzilei.ro; smalltalks.ru