Cum să faci față crizei pre-adolescentine sau 9 instrucțiuni de supraviețuire pentru părinți

Ba că nimeni n-o înțelege, ba că n-o iubește nimeni, ochi dați peste cap, acu plânge, acu râde și, mai ales, suferă de „veșnica surzenie” a preadolescentului, când tu, ca părinte, ai senzația că le vorbești tuturor pereților din casă, care sigur te vor înțelege și te vor asculta, mai puțin propriul tău copil.

Și zic „preadolescent” pentru că, observ că, aceste crize ale adolescenților au coborât în prezent către vârsta de 9-11 ani, iar ei le-au adoptat rapid, însă nu prea știu să le facă față, cum nici noi, părinții, nu reușim să le ținem piept. Cu toții suntem luați pe nepregătite, cam ca zăpada pentru autorități. Dar cum să facem? Cum să ne păstrăm o relație frumoasă cu copilul nostru, fără să ne certăm, enervăm, fără să-l pedepsim sau să-i subminăm încrederea în el și în noi?

Un preadolescent este un pachet de contraste: schimbări frecvente de dispoziție, stima de sine fie scade, fie crește, copilul se revoltă, brusc nu se mai îmbracă cu ce vrei tu, i se schimbă gusturile, preferințele, nimic din ce îi plăcea odată nu-i mai convine, vrea din ce în ce mai mult să stea singur, începe să-ți ascundă lucruri.

Această transformare este înfricoșătoare și confuză pentru părinți. Nu știi de ce ți s-a schimbat copilul. Dacă a pățit ceva și nu vrea să-mi spună? Dacă este victima unui bullying sau a unui anturaj nepotrivit? Dacă am greșit eu cu ceva în educația lui? Dacă trebuie să recunosc niște semnale de avertizare în comportamentul copilului meu? Vă asigur că, orice părinte își pune măcar una din aceste întrebări.

CE AR TREBUI SĂ FACĂ PĂRINȚII? CE SOLUȚII AVEM CA SĂ TRECEM CU BINE ATÂT NOI, CÂT ȘI EI?

1.Pune-ți niște întrebări

Primul lucru pe care îl ai de făcut este să afli cât de amenințătoare este cu adevărat situația preadolescentului tău. Ai observat niște schimbări în comportamentul lui. Afectează aceste schimbări mai multe domenii ale vieții copilului (școala, familia, prietenii, hobby-uri, activități sportive, interese)? Cât de des are acest comportament? Durează mai mult de două săptămâni? Se răsfrânge asupra performanțelor lui școlare

Cu cât mai multe răspunsuri afirmative ai, cu atât mai multe motive sunt să fii mai atent la situație și să o discuți cu el.

2.Vorbește cu el.                                                                  

Ok, o facem, dar cum să vorbești cu un copil care este plin de reacții hormonale pe care nici el și nici tu nu sunteți capabili să le gestionați? Dar, este cert că, pe bună dreptate, preadolescentul are nevoie de ajutor. Părinții ar trebui să-l facă să se simtă sprijinit și înțeles. Iată câteva reguli pentru o comunicare (cât de cât) eficientă:

• Vorbește-i calm – fără acuzații sau condamnări.
• Abordați schimbările care apar la copil, evitați judecata, presiunea, impunerea sentimentelor de vinovăție.
• Spune-i că îl iubești, îți pasă de el, este important pentru tine și ai nevoie de această conversație pentru a ști cum să-l ajuți.
• Încearcă să fii empatic, înțelegător și să nu-i judeci sentimentele. Cel mai simplu mod este să-l întrebi cum îi poți fi de ajutor fără a-ți impune decizia.

Trebuie să rămâi calm, ținându-ți sentimentele sub control, concentrându-te pe emoțiile, experiențele și cererile copilului.

3.Abordează problema hormonilor

Este momentul să-i spui despre ce i se întâmplă, că trece printr-o nouă etapă, se maturizează, corpul i se modifică și, dacă este pregătit, puteți atinge și tema „berzei”, iar de aici i se vor lumina multe colțuri întunecate ale gândurilor lui.

4.Ai încredere în copilul tău

Nu-i ignora gândurile și sentimentele. Poate că, de la înălțimea experienței tale adulte, aceste experiențe par nesemnificative sau lipsite de importanță, dar pentru un copil sunt reale, adevărate și singurele pe care le are acum. Întreabă-l despre preferințele lui, despre idoli sau prieteni. S-ar putea să fii uimit de câte ai putea învăța de la el.

5.Ține-i prietenii aproape

Încearcă să-i accepți alegerile și nu-i impune cu cine să comunice. Lasă-l să-și invite colegii și amicii acasă, astfel îi vei cunoaște mai bine și vei ști cum să gestionezi situația dacă aceasta scapă de sub control. Mai mult de atât, află numerele de telefon ale părinților prietenilor lui. Nu se știe când ai nevoie de ei.

6.Rămâi tu adultul

Tentația este foarte mare să te prefaci că ai o prietenie cu copilul tău, dar ești conștient că acest lucru nu este pe deplin real. Vei fi mereu cel mare, mai experimentat, mai cu capul pe umeri, iar îmbrățișarea ta ar trebui să rămână pentru consolare, sprijin și sfaturi bune. Este încă un copil și chiar dacă nu vrea să recunoască, are nevoie de tine adult.

7.Iubește-l, ai încredere și dă-i libertate

Criza adolescenței este strâns legată de separare. Iar preadolescența vine cu un început al acesteia. Chiar dacă nu face nimic rău, va simți nevoia să iasă de sub controlul tău. Să stea mai mult timp singur, să ascundă desene în care nu e nimic anormal, să se încuie în baie sau în camera lui.

Tot în această perioadă se schimbă atitudinea față de părinți: acasă, el poate comunica mult și deschis cu tine, dar când îl duci la școală s-ar putea să-ți ceară să-l lași undeva mai departe să nu fie văzut de colegi când îl pupi de despărțire.

Nu te revolta, dă-i spațiu și senzație de libertate, dar învață-l să-ți spună despre asta. Copilul ar trebui să aibă propriul său spațiu personal. Părintele simte nevoia de a controla absolut toate aspectele vieții unui unui copil, inclusiv conversațiile telefonice și comunicarea pe rețelele sociale. Chiar dacă o faci, crezând că este spre binele lui, rămâi discret și nu te da de gol. Va fi foarte dezamăgit de tine. Mai bine stabiliți împreună niște limite, introduceți reguli, cum ar fi:

• nu intrați unul în camera celuilalt fără să bateți la ușă sau în absența proprietarului
• nu atingeți obiectele personale și nu scotociți printre lucruri
• nu trage cu urechea la conversațiile telefonice și nu-i umblați în telefon

Preadolescența este momentul în care copiii încep să testeze limitele. Nu puneți limite stricte, ci conveniți asupra regulilor (nu „Întâi temele, apoi o plimbare!”, ci „Îți poți planifica singur timpul, dar este important să ai temele făcute până seara”). Este important să stabilești reguli clare și să le explici motivul lor. În același timp, asigură-te că le aplici consecvent. Părinții pot și trebuie să-și impună propriile cerințe copilului, dar acest lucru să fie combinat cu încredere și respect. Încrederea îl va face să se deschidă și toată lumea va avea de câștigat.

8.Fă ceva neobișnuit

Cum ar fi, ia-ți câteva zile libere și mergi doar tu cu el undeva cu cortul. Sau du-l la locul tău de baștină, arată-i unde băteai mingea, unde ai fumat prima țigară și ai fost prins, unde chiuleai…. Va fi foarte încântat să-ți cunoască trecutul. Iar conexiunile dintre voi se vor suda pentru o perioadă lungă de timp.

9.Cere ajutor

Dacă, pur și simplu nu mai faci față, apelează la cineva cu care poți discuta și care iți poate oferi soluții. Fie cere ajutorul altor părinți, prieteni, fie unei persoane de specialitate. Să nu-ți fie rușine. La urma urmei, a fi părinte nu este o muncă ușoară. De multe ori, este și insuportabil – niciunul dintre noi nu este perfect. Când se instalează frica, durerea, epuizarea, rușinea și neputința, devine extrem de dificil să auzi și mai ales să ajuți un copil. Există o vorbă între militari: „Sub stres, nu ne ridicăm la nivelul așteptărilor noastre, ci coborâm la nivelul pregătirii noastre”. Iar noi toți ar trebui să adoptăm această regulă și să ne pregătim din timp pentru perioada respectivă. Oricum vor fi multe neprevăzute, dar măcar vom ști unde ne aflăm.

Cum spuneam, a fi părinți nu este ușor, iar a fi părinții unui adolescent în devenire este și mai dificil. Dar, nu uitați: Nu există părinți perfecți și noi suntem cei mai buni părinți pe care îi pot avea copiii noștri, iar scopul nostru e să supraviețuim.