Săptămâna 7 de sarcină. Încep să se formeze muşchii
- 2016-10-31
- 7736
Calendarul îţi dă de înţeles că sarcina ta a ajuns în a 7-a săptămână de dezvoltare. Apar tot mai multe emoţii şi frici. Noi îţi recomandăm să fii calmă şi să te documentezi despre cum se dezvoltă cel mic la tine în burtică.
Dezvoltarea copilului:
Sarcina te schimbă atât fizic, cât şi emoţional. Vrei ca totul să decurgă bine, iar copilul cel porţi sub inimă să fie sănătos. Îţi dorim asta din tot sufletul! Totuşi, nu neglija informaţiile care ar putea să te ajute să-ţi îmbunătăţeşti regimul alimentar şi să te facă mai încrezătoare. În termenul de 7 săptămâni, copilul are lungimea de 3 cm, iar greutatea 2,5-3 g. Pare incredibil, nu-i aşa? Noi tot am fost aşa. Acum se pot identifica la nivelul feţei, ochii, nasul, buzele şi limba. Braţele şi picioarele sunt acum clar vizibile, de asemenea se pot vedea şi separaţiile între formele degetelor de la picioare şi de la mânuţe. Apar primii muşchi şi modelele cartilaginoase ale oaselor. Se structurează emisferele cerebrale. S-au format apendicele şi pancreasul.
Schimbările mamei:
Schimbările din corpul tău sunt evidente. Deşi s-ar putea să nu te simţi sau să nu arăţi că esti însărcinată, uterul tău se măreşte din ce în ce mai mult pentru a-i face loc copilului care creşte. Dacă înainte de sarcină uterul era de mărimea unui pumn închis, acum în schimb este de mărimea unui grapefruit. Emoţiile îţi joacă feste. La un moment dat te simţi în extaz deoarece eşti însărcinată, pentru ca apoi să izbucneşti în plâns de la gândul că nu eşti pregătită să fii părinte. Linişteşte-te, schimbările de dispoziţie sunt stări normale în sarcină. Spune-i asta și soțului...
Sfaturi:
- Mamele trebuie să consume nuci şi alune. Acestea conţin calciu şi acid folic, două substanţe importante în creşterea şi dezvoltarea fătului.
- Un stomac gol va accentua senzaţia de greaţă. Ca urmare, încearcă să mănânci puţin şi des. Dimineaţa, înainte de a coborî din pat, mănâncă câţiva biscuiţi sau o felie de pâine prăjită.
- Evită grăsimile şi alimentele condimentate. Uneori pot fi de ajutor alimentele care conțin ghimbir.
- Aeriseşte cât mai des locuinţa şi fă plimbări zilnice.
Bucură-te de această perioadă din viaţa ta şi acceptă ajutorul şi sfaturile din partea celor dragi. Aceste moment sunt trăite la intensitate şi de către soţ, şi de părinţi.
Foto: indusladies.com