Confesiunile unui medic moldovean ce activează în Franța

Îi spune Tatiana Savin, a absolvit medicina în Moldova și acum asistă nașteri în una din cele mai mari maternități franceze. Deși drumul ei spre ascensiune nu a fost deloc ușor, mai ales că între timp a devenit mamă de două ori, succesul de care se bucură azi este dovada vie că atunci când ai un scop în viață, nimic nu poate sta în calea realizării lui. 

Visul de a locui și a activa în Franța mi se trage încă din anii de liceu, or, de pe atunci mi-am promis că voi alege anume acea meserie care îmi va deschide drumul spre țara de vis. Respectiv, după absolvirea liceului am studiat atent curricula abiturientului, iar medicina era una din profesiile care îmi dădea o asemenea șansă, așa că am depus actele. După primul an de studii la Universitatea de Medicină „N. Testemițeanu", când ni s-a oferit posibilitatea de a participa la un concurs pentru grupa francofonă, fără să stau mult pe gânduri am aplicat și am trecut.  

Grupa francofonă ne-a oferit posibilitatea de a merge în anul cinci de facultate la un stagiu în orașul francez Angers, în cadrul unui spital universitar. Să spun că am rămas frapată de tot ce am văzut acolo, înseamnă să nu zic nimic: de la atitudinea personalului medical față de pacienți, până la cea față de studenți, medici rezidenți, ai căror program de lucru începea la opt dimineața și se termina seara tarziu – totul era perfect. Cei care cunosc situația medicilor rezidenți din Moldova cu siguranță că știu despre ce vorbesc. Chiar din primele zile de stagiu  mi-am promis - cu prima ocazie voi reveni în Franța.

Totuși, cariera mea în medicină a început precum e și firesc în Moldova. Și azi sunt extrem de mulțumită de faptul că anume la Centrul Mamei și Copilului am pus bazele domeniului obstetrică și ginecologie. Am avut noroc inclusiv și de profesori care au jucat un rol crucial în viața mea, care mi-au ghidat pașii pe drumul corect, care mi-au pus primele unelte profesionale în mână.

Făcând o comparație între sistemul de învățământ medical francez și cel moldovenesc pot spune cu ceritudine că ne putem lăuda cu o bază teoretică foarte bună. Din păcate, șchiopătăm la capitolul practică. Țin minte și azi anii de studenție (foarte veseli de altfel) când umblam hoarde de studenți prin holurile spitalelor, mâncam pateuri și spuneam bancuri. Făceam de toate, mai puțin practică. Asta m-a motivat să revin în Franța cu orice preț.

Ocazia s-a ivit atunci când eram în anul doi de rezidențiat la Catedra de Ginecologie și Obstetrică. Universitatea din Strasbourg anunța concurs de burse DFMS (Diplome de Formation Médicale Spécialisé), concurs rezervat țărilor din afara Uniunii Europene, la care am aplicat și am fost selectată. Așa am ajuns pentru a doua oară în Franța, cu o valiză enormă, emoții și, bineînțeles, multe vise. Am fost înmatriculată la Universitatea de la Tours și de acolo repartizată la Spitalul regional de la Orleans, una din cele mai mari maternități din Franța (a treia după mărime, cu 4800-5000 de nașteri pe an).

Să nu credeți că mi-a fost ușor. Azi, dacă cineva mi-ar spune să merg din nou pe drumul pe care l-am parcurs cred că aș refuza. Prima barieră cu care m-am confruntat a fost cea lingvistică. Chiar dacă am avut la facultate profesori foarte buni de limbă franceză, una e să înveți franceza la lecții și cu totul alta e s-o vorbești cu nativii. În afară de mine erau și alți medici rezidenți străini, dar care proveneau din țări francofone și care se descurcau cu mult mai bine la toate capitolele. După două săptămâni șeful secției mi-a spus că dacă nu depășesc bariera lingvistică și nu mă acomodez cerințelor lor pe parcursul a trei luni, va trebui să ne despărțim. Țin minte și azi cum îmi bătea inima până la tahicardie în fiecare dimineață când veneam la volantă. Iar seara plângeam de sărea cămașa de pe mine. La un moment dat am zis că gata, renunț. Acesta este un zbor frânt. Dar zi de zi am început să vorbesc și să înțeleg tot mai bine și mai bine, după care totul a devenit o rutină, fără a mai fi nevoie de a construi fraze care mai de care înainte de a începe o comunincare. A doua barieră a fost diferența nivelului de studii. Rezidenții francezi sunt foarte bine pregătiți atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Comparativ cu ei, eu mă simțeam atât de neajutorată, venită parcă din altă lume. Această inegalitate a devenit cel mai mare imbold pentru mine. Mi-am zis ca nu am cale de întoarcere și am început totul de la zero.

O altă problemă cu care m-am confruntat a fost lipsa de experiență. În Moldova majoritatea femeilor gravide își au medicul lor, de aceea, medicii rezidenții nu mai ajung să asiste nașteri, nemaivorbind de operații cezariene. Prin comparație, în Moldova fiind medic rezident, am făcut patru, maximum cinci operații de cezariană (cap-coadă) timp de doi ani, în timp ce în Franța, pe parcursul unui an efectuasem în jur de 200 de cezariene în calitate de operator principal. Îmi amintesc de prima gardă când am fost chemată să fac o ecografie unei femei gravide în sala de nașteri. Am întrebat perplexă - „Cine, eu?". În Moldova făcusem un stagiu de ecografie, dar așa și nu am ajuns să pun vreodată mâna pe sondă. În Franța, ultrasonografia este prima armă a medicului obstetrician-ginecolog.

După finisarea rezidențiatului, am susținut o mulțime de examene pentru validarea diplomei de medic în Franța, moment destul de delicat și dificil, fiind plasată la același nivel cu algerienii, marocanii și tunisienii, popoare pentru care limba franceză este nativă și care au programe de studii similare cu sistemul francez. După aceasta am primit oferta de a activa în calitate de asistent specialist în ginecologie.

Între timp, am reușit să devin mamă de două ori, și dacă m-aș pune de cealaltă parte a baricadei, pot spune cu certitudine că femeile care nasc în maternitățile franceze sunt în avantaj față de gravidele noastre prin faptul că sunt asigurate 100%, începând cu ziua când sarcina a fost confirmată până la a șasea săptămână după naștere (cu  medicamente, investigații, consultații prenatale și postnatale, pregătirea de naștere etc.).  Chiar dacă gravida merge la ultrasonografie pentru confirmarea sarcinii, într-o clinică privată și achită din buzunar bani pentru consultație, odată luată la evidență, asigurarea îi întoarce banii în cont.

Depistarea trisomiei 21, (sindromului Down), trisomiei 18, malformațiilor inimii etc., nu sunt obligatorii, dar sunt propuse fiecarei gravide, in mod gratuit. Din câte țin minte, în policlinicile din Molova acestea nu erau nici obligatorii și nici gratuite. În afară de analiza pentru SIDA și sifilis, în Franța gravidele mai fac analize pentru toxoplasmosă, rubeolă, cytomegalovirus, la fel gratuite.

La termenul de 35 de săptămâni, fiecare gravidă trebuie să aibă o consultație la anesteziolog pentru a preconiza (la dorința gravidei bineînțeles) anestezia eperidurală în timpul nașterii. Chiar și în cazul în care gravida nu dorește anestezia (caz foarte rar întâlnit), ea trebuie să fie consultată de către anesteziolog.

Unele cupluri atunci când vin au planul nașterii pregătit de acasă, în care se stipulează anumite cerințe, cum ar fi să nu fie deranjați de studenți, să asculte muzică după placul lor, să fie lăsați în intimitate în primele minute după naștere împreună cu copilul lor, tatăl să participe la nașterea copilului (tăierea cordonului ombilical), pe care încercăm să le realizăm pe măsura posibilităților. Aici majoritatea femeilor nasc cu soțul alături. Nașterile fiziologice sunt ghidate de către moașe, iar medicul de gardă este apelat în situații patologice. Spre deosebire de sistemul medical din Republica Moldova unde sunt trei medici de gardă și doi medici rezidenți, aici lucrează un medic de gardă cu medicul rezident și desigur o echipă de moașe, asistente medicale.

Sălile de naștere sunt adaptate atât pentru nașterile fiziologice cum sunt și cele din Moldova, dar și pentru travaliu și nașterea în apă sau pe canapea (nu pe masa de naștere), cu muzică relaxantă și alte comodități. După nașterea copilului contactul piele la piele cu mama este la ordinea zilei. În cazul în care nașterea se face prin cezariană, contactul copilului piele la piele este făcut cu tatăl într-o sală special amenajată.  

La externare, lăuza nu achită nici un ban în buzunarul medicului ginecolog, moașei, infirmierei, medicului neonatolog etc.

După experiența obținută până acum am ales să continui acest drum pe alocuri întortocheat, dar foarte captivant de medic ginecolog-obstetrician. Acum mai mult ca oricând vreau să cresc în acest domeniu, cu atât mai mult că am validat toate examenele și sunt medic cu acte în regulă. La moment lucrez într-o maternitate de nivelul II cu 1800 de nașteri pe an, cu un excelent serviciu de diagnostic antenatal și un vast domeniu de activitate ginecologică.

Am un regim de muncă destul de pestriț. Dimineața începe cu stafful de la ora opt și un sfert. Sunt zile în care finalizez munca și pe la orele 20, iar gărzile sunt de 24 de ore desigur. Este adevărat că meseria pe care o profesez cere foarte multe jertfe. Dar eu am noroc de un soț iubitor și înțelegător cu care merg în tandem deja de opt ani. Dacă nu ar fi fost el alături de mine, nu cred că aș fi izbutit să ajung să am succesele în domeniul medicinii, dar și împlinirea de mamă a doi copii, care sunt sensul vieții și care mă fac să merg înainte. 

Foto: arhiva personala