O femeie de culoare a dat naștere unui copil alb. Află cum este posibil
- 2017-12-29
- 6160
Prima întrebare pe care și-a pus-o Sophia Blake, femeia în vârstă de 45 de ani, atunci când și-a văzut fiica a fost: „Ea este a mea?”. Și asta deoarece, femeia de culoare din Jamaica nu se aștepta nicidecum că va naște un copil alb. Află cum a fost posibil!
Șansa ca un copil cu o mamă de culoare să se nască alb este una la un milion. Chiar dacă soțul Sophiei, un bărbat în vârstă de 60 de ani pe nume Christopher, are pielea albă și ochii albaștri, exact ca ai fetiței, specialiștii spun totuși că gena oamenilor de culoare este întotdeauna mai puternică, de aceea se întâmplă foarte rar ca un copil să se nască alb.
Oamenilor nu le vine să creadă că Tiara este fiica Sophiei. Toată lumea presupune că fetița a fost adoptată, fapt ce o stresează enorm de mult și chiar uneori o face să aibă asemenea gânduri. În realitatea copilul este cu adevărat al Sophiei, doar că a preluat gena tatălui.
În majoritatea cazurilor, chiar dacă un părinte este de culoare, iar altul este alb, șansele ca copilul să se nască cu pielea de culoare întunecată sunt de circa 99%. Potrivit specialiștilor este vorba despre o mutație genetică, iar fenomenul este valabil și în sens invers, adică un bebeluș poate fi de culoare și în cazul în care părinții lui sunt albi.
Aceștia mai explică că sunt și cazuri în care pielea bebelușilor devine negricioasă abia la câteva săptămâni de la naştere, când culoarea pielii se stabilizează. Pentru Tiara lucrurile nu stau așa, pielea sa va fi albă toată viața deoarece el are o genă recesivă.
Sophia Blake mai are un copil din mariajul anterior, însă acesta s-a născut cu pielea de culoare, la fel ca și mama sa.
Foto/informații: dailymail.co.uk