O dietă bogată în peşte vă poate ajuta să concepeți un copil
- 2018-08-13
- 2955
Un studiu publicat recent în Journal of Clinical Endocrinology&Metabolism a descoperit faptul că toate cuplurile analizate, care au inclus mai mult peşte şi fructe de mare în dietă săptămânal, aveau mai multe şanse să conceapă copii. Studiul sugerează că „fructele de mare pot avea multiple beneficii pentru reproducere, inclusiv o perioadă mai scurtă de timp pentru sarcină şi o activitate sexuală mai frecventă”, a declarat autorul studiului, Audrey Gaskins, de la Harvard.
Pentru acest studiu, cercetătorii de la Harvard au monitorizat un număr de 500 de cupluri, care plănuiau obţinerea unei sarcini. Cuplurile au înregistrat cantitatea de fructe de mare pe care au mâncat-o şi au ţinut jurnale zilnice ale activităţii lor sexuale. Rezultatele studiului au arătat ca cei care au mâncat fructe de mare mai mult de doua ori pe săptămână au făcut sex mai des, cu o medie de 22 la sută mai frecvent decât cuplurile care au consumat mai puţin peşte.
De asemenea, 92% dintre cuplurile care au mâncat fructe de mare mai mult de doua ori pe săptămână au obţinut o sarcină până la sfârşitul studiului, comparativ cu 79% dintre cuplurile care au mâncat mai puţine fructe de mare, potrivit raportului.
Cercetătorii au remarcat că această legătură între aportul de fructe de mare şi sarcină nu a putut fi explicată doar prin sexul mai frecvent pe care cuplurile îl făceau. Acest lucru sugerează că aportul de fructe de mare ar putea influența pozitiv calitatea spermei, ovulaţia sau calitatea embrionilor.
Peștele este bogat în proteine şi alte substanţe nutritive benefice pentru femeile însărcinate şi pentru cele care încearcă să conceapă, dar multe mame însărcinate limitează aportul acestuia, din cauza temerilor legate de expunerea la mercur.
„E sigur că acest studiu va ajuta la încurajarea cuplurilor care evită fructele de mare din cauza fricii de mercur pentru a consuma fructe de mare de două până la trei ori pe săptămână, deoarece cele mai multe fructe de mare de pe piaţă au niveluri scăzute de mercur”, a spus Singer.
Expunerea la mercur poate afecta dezvoltarea copiilor şi a copiilor nenăscuţi. Anumite tipuri de peşte au niveluri potenţial dăunătoare de mercur, inclusiv rechin, peşte-spadă, macrou. Cu toate acestea, 90% din peştele de pe piaţă conţine concentraţii scăzute de mercur şi este sigur pentru consum.
Sursa: csid.ro/family; woman.delfi.ee